Cât de tare vor fi afectaţi românii din UK de BREXIT?
Aproximativ trei milioane de cetăţeni din alte state UE, inclusiv câteva sute de mii de români, locuiesc în Marea Britanie. Polonezii sunt cei mai numeroşi dintre aceştia, aproximativ 800.000 trăind în Marea Britanie, urmaţi de irlandezi (383.000) şi germani (301.000), conform celor mai recente date disponibile de la Biroul Naţional de Statistică, informează cotidianul The Guardian. Numărul românilor şi bulgarilor, în mod frecvent ţinta campaniei în favoarea ieşirii din UE, în care au fost catalogaţi drept “hoţi de locuri de muncă” şi “asistaţi sociali”, se ridică la 175.000 de persoane, respectiv, 59.000, dar este de aşteptat ca datele pe anul 2015 să arate o creştere a numărului imigranţilor din cele două state.
Reprezentanţă Organizaţiei Romani în UK, Cristina Irimie, le-a transmis celor care sunt în Marea Britanie şi nu şi-au legalizat statutul să o facă pentru că încă mai au timp.
“Decizia de ieşire a Marii Britanii din UE este o decizie şoc care ne va afecta pe toţi cei care suntem acolo, nu cred că ne dăm seama întru totul de efecte, dar tuturor oficialilor din România le transmit că este momentul să dea dovadă de maximă responsabilitate şi să ne reprezinte, pentru că avem nevoie”, a declarat vineri, la Congresul romanilor de pretutindeni, Cristina Irimie.
Ea a apreciat că lucrurile trebuie tratate cu calm, dar pro-activ, şi că trebuie că reacţia să fie, de această dată, englezească, nu românească.
“Cred că trebuie să dăm dovadă de calm, cred că trebuie să reacţionăm englezeşte şi nu româneşte, adică să căutăm soluţii activ, să fim pro-activi în căutarea soluţiilor. Noi, cei care jucăm un rol de leadering în cadrul comunităţii româneşti, acum este momentul să arătăm că suntem lideri, să fim responsabili, să ne unim şi să fim foarte, foarte perseverenţi în informare”, a mai spus reprezentanta romanilor din UK.
Ea mai spus că, deocamdată, situaţia celor care doresc să meargă la studii în Marea Britanie este incertă, pentru că nu au avut loc negocieri în acest sens, dar că universităţile britanice nu îşi permit să piardă studenţii europeni. Sursa: www.stirileprotv.ro