Maternitatea din Călărași va primi un incubator pentru bebelușii născuți prematur
Românii au donat timp pentru a oferi o șansă la viață copiilor născuți prematur, în cadrul campaniei „Grijă pentru copii”, susținută de Dorna și Salvați Copiii. Peste 77 de milioane de secunde se vor transforma în echipamente medicale de specialitate care vor ajunge luna aceasta în maternitățile din întreaga țară.
Campania „Grijă pentru copii”, desfășurată de Dorna în parteneriat cu organizația Salvați Copiii România, a venit cu o nouă provocare în 2016. Cu ajutorul ambasadoarei cauzei, Simona Halep, românii au fost invitați să doneze timp pentru a oferi o șansă la viață copiilor născuți prematur.
Secundele astfel adunate au fost transformate în 10 incubatoare necesare îngrijirii medicale a celor mici, care vor ajunge luna aceasta în 10 maternități din țară, printre care și maternitatea din cadrul Spitalului Județean de Urgență Călărași.
Copiii născuți prematur pot petrece până la 3 luni în incubatoare, pentru a ajunge la parametrii normali de viață, iar în această perioadă, fiecare secundă poate face diferența dintre viață și moarte. În cadrul campaniei, donațiile de timp au putut fi făcute în două feluri – prin vizionarea clipului de susținere al campaniei, pe site-ul www.dorna.ro, sau prin realizarea unui clip propriu de susținere, în intervalul februarie-aprilie 2016.
Pentru fiecare 7.776.000 de secunde cumulate – echivalentul celor 3 luni – Dorna a promis că va dona câte un echipament de specialitate, dedicat îngrijirii copiilor născuți prematur. În total, s-au strâns secunde pentru 10 astfel de echipamente.
Ajunsă deja în al patrulea an de desfășurare, campania contribuie la dotarea maternităților din București și din țară cu echipamente medicale de specialitate, dar și la o informare corectă și completă asupra problematicii nașterilor premature din România. Început în 2013, proiectul susținut de Dorna și Salvați Copiii s-a materializat până acum în dotarea cu echipamente specializate a 40 de unități de neonatologie din țară.
În România, 1 din 10 copii se naşte prematur şi are nevoie de îngrijire medicală specială încă din prima oră de viaţă, ceea ce necesită echipamente medicale performante şi medici specializaţi. Prin dezvoltarea de programe de îngrijire, de sprijinire şi de educare a tinerelor mame, peste o treime din cazurile de mortalitate infantilă pot fi prevenite.
Lista unităților care vor beneficia de donația din 2016, ulterior achiziției incubatoarelor de către organizația Salvați Copiii România, include:
- Spitalul Județean de Urgență Călărași
- Spitalul Municipal de Urgență Dorohoi
- Spitalul Județean de Urgență Giurgiu
- Spitalul Județean de Urgență Tulcea
- Spitalul Județean de Urgență Alexandria
- Spitalul Județean de Urgență Slobozia
- Spitalul Municipal Târgu Neamț
- Spitalul Județean de Copii „Sfânta Maria” Iași
- Spitalul Județean de Urgență Craiova
- Spitalul CF2 Bucuresti