Țigări de contrabandă, la vânzare în două magazine din Curcani
Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au sancţionat contravenţional doi agenţi economici care comercializau ţigări din Ucraina fără a purta banderolele fiscale emise de autorităţile din România.
În ziua de 27 iunie 2016 în cadrul unei acţiuni desfăşurate de poliţişti pe raza comunei Curcani au fost depistaţi doi agenţi economici care comercializau țigări din Ucraina fără a purta banderole fiscale emise de autoritățile din România.
Poliţiştii au aplicat două sancţiuni contravenţionale conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite în valoare de 10.000 lei.
De asemenea, au dispus măsura confiscării a 160 pachete de țigări în cuantum de 1760 lei.