Vasile Iliuță: ”Prioritatea noastră sunt drumurile județene și autorizarea școlilor”
Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a declarat recent, într-o conferință de presă că, în urma maratonului, din ultimele săptămâni, pe care l-a realizat în primăriile călărășene, a constatat că multe proiecte de investiții sunt deja în derulare. În urma discuțiilor avute cu primarii, echipa lui Vasile Iliuță și-a stabilit și câteva priorități: „Am reușit să vizităm 48 de localități, orașe și comune unde am făcut o evaluare a situației din toate primăriile județului Călărași și compartimentelor din cadrul primăriilor în legătură cu direcțiile Consiliului Județean. Am constatat că avem foarte multe investiții în derulare. În 12 comune avem proiecte cu apa, în 6 comune canalizare, municipiul Călărași, lehliu și Fundulea,iar în 31 de comune avem reabilitare de drumuri pe programul de dezvoltare locală. Școlile își vor începe la 1 septembrie activitatea pentru se putea demara anul școlar în12 septembrie, în toate localitățile. Avem 18 școli și grădinițe pentru etapa programului de dezvoltare locală unde s-au constatat că nu au avut avizul de funcționare de la DSP și au depus proiecte pe Ministerul Dezvoltării. La rectificarea bugetară vor primi selecția prioritar pentru a putea să le autorizăm din punct de vedere sanitar.”, a declarat edilul județean.
O altă prioritate a actualei administrații județene va fi și cea legată de rețeaua de drumuri. Vasile Iliuță este de părere că situația la acest capitol din județul Călărași este una bună comparativ cu alte județe, dar că investițiile vor continua, aici vorbindu-se și de semnalizarea corespunzătoare a drumurilor din administrarea CJC. „Și la rețeaua de drumuri județene mai avem de lucru. Avem, astăzi, 332 de km de astfalt, iar comparativ cu alte județe stăm foarte bine. Din totalul de 685 km avem 178 pietruiți și 173 drumuri de pământ, aici întâmpinând foarte mari probleme cu identificarea lor din cauză că ele au fost identificate ca drumuri județene, ele sunt astăzi într-o situație de drumuri agricole. Spun asta pentru că lățimea lor nu ne permite să putem face investiții pentru că intrăm în proprietățile oamenilor, iar noi nu putem să facem drumul pentru că nu avem lățimea de 14 metri cum spune legea, zona de protecție de trei metri, acostamentul și banda de rulare. Încercăm cu administrațiile locale să stabilim soluții să refacem proiectele parcelare pe zonele pe unde drumul județean are traseu să îl putem delimita, să putem să investim pe ele. Nu sunt drumuri care fac legătura între localități în Frăsinet – Valea Argovei, Gurbănești – Valea Argovei, Frăsinet – Mănăstirea, Chiselet – Mănăstirea, sunt drumuri de pământ care sunt în inventarul domeniului public al județului, dar nu putem astăzi investi pentru că ar însemna să investim pe proprietățile private. Nu s-a ținut cont la vremea respectivă că vor fi drumuri județene. Ele au fost identificate ca drumuri agricole, un alt motiv a fost cauza inundațiilor din 2005-2006 s-au inventariat alte drumuri de la un nivel mai sus ca să nu mai existe riscul de inundații. Mai avem 12 localități cu proiecte AFIR, iar alte 20 de localități doresc modernizarea căminelor culturale. Oricum, prioritate o au drumurile. Am luat decizia să reparăm toate drumurile județene din Călărași, cele existente acum care pe 332 km asfalt, să facem reparațiile pentru le putea face practicabile. Parte din ele nu sunt pe fonduri, este o porțiune de 60 de km care este în garanție și vor fi marcați de către constructor, iar pe restul de 272 km vom intra cu investiții de marcaj, cu semne de circulație, semne rutiere, de orientare și de siguranța circulației”, a mai spus Iliuță.
Bineânțeles că pe lângă cele două priorități stabilite de conducerea CJC, primarii călărășeni au venit, în timpul discuțiilor, cu diverse solicitări, mai ales că urmează și o rectificare bugetară. Ce e cert este că ei vor putea conta pe sprijin pentru cofinanțarea proiectelor pe care le au sau le vor avea în derulare. ”Solicitările primarilor sunt multe, de la sprijinirea bisericilor până la echilibrarea bugetelor locale pe prioritățile pe care le au. Le-am promis un singur lucru, avem prinși bani pentru co-finanțarea proiectelor, așteptăm doar să le câștige. Eu sunt destul de bucuros în această privință, vrem să avem cât mai multe proiecte, oricum noi vom finanța cei 5%. Va fi și câștigul localităților, dar și al județelor. Ca și priorități, edilii localităților vor să rezolve problema apei, a canalizării și apoi a drumurilor.”, a conchis președintele CJC.