Incendiu pe malul Dunării, la km 422
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Oltenița au interevenit prompt pentru stingerea incendiului cu o autospecială de capacitate mărită timp de aproximativ 50 de minute, lichidând arderea în limitele găsite
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea vegetației uscate
În data de 08.08.2016, ora 14.30, un echipaj profesionist de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Oltenița a fost solicitat să acţioneze pe un teren aparținând Ocolului Silvic, pe malul Dunării, la km 422, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată.La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu mult fum pe o suprafață de aproximativ trei hectare, iar din cauza vântului exista riscul ca arderea să se propage la pădurea din apropiere.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Oltenița s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 50 de minute.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată care a folosit o sursă de aprindere pentru a genera arderea vegetației uscate.
În urma incendiului au ars aproximativ trei hectare de vegetație uscată, nefiind înregistrate pagube materiale.
Exista posibilitatea ca arderea să se extindă la copacii in imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit prompt şi au lichidat incendiul în limitele găsite, eliminând pericolul în timp util.
Recomandări ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Călărași
În perioadele de caniculă şi secetă prelungită arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă.
Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:
– condiţii meteorologice fără vânt;
– parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
– izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
– asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
– asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;
Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
– condiţii meteorologice fără vânt;
– colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
– supravegherea permanentă a arderii; singerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.
Arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de aparare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 163/2007.
Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.
În condiţiile respectării, după caz, a prevederilor mentionate mai sus, primarul transmite un exemplar din permisul de lucru cu focul celui care solicită permiterea executării arderii miriştii, vegetaţiei uscate sau resturilor vegetale, iar pe cel de-al doilea serviciului public voluntar pentru situatii de urgenţă.
Zona de siguranţă a drumurilor naţionale şi judeţene se curăţă obligatoriu de vegetatţa uscată şi resturile vegetale de către administratorii acestora şi, după caz, de proprietarii de drept ai terenurilor.
În perioada coacerii şi până la recoltare se interzice fumatul, iluminatul cu flacără deschisă sau folosirea sub orice formă a focului deschis în lanuri, pe arii, pe mirişte, în locurile de depozitare a paielor, în apropierea autovehiculelor ce transportă paie, în apropierea maşinilor situate în parcurile de câmp, la depozitele de alimentare cu carburanţi, precum şi în apropierea acestora la o distanţă mai mică de 100 m. În aceste locuri se vor planta indicatoare de interzicere FUMATUL OPRIT, NU FOLOSI FOC DESCHIS.
Se interzice arderea resturilor vegetale uscate, a miriştilor şi a paielor aflate pe câmp, cu excepţia situaţiilor deosebite când se vor lua măsuri de siguranţă necesară. Art. 85 din O.M.A.A. nr. 121/2000.
Reguli la efectuarea secerişului şi la recoltarea cu combine din lan
Lucrările vor începe prin protejarea lanurilor faţă de drumuri, masive păduroase şi căile ferate cu care se mărginesc prin realizarea unor fâşii paralele arate, paiele şi cerealele recoltate de pe acestea fiind evacuate în afara acestor fâşii. Lăţimea fâşiilor de izolare va fi de 20 m faţă de drumuri şi masive păduroase şi de 50 m faţă de calea ferată.
Când recoltarea se va face cu combina din lan, paiele rezultate vor fi strânse în cel mult 1-2 zile, efectuându-se imediat aratul. Art. 86,88 din O.M.A.A. Nr. 121/2000.
Alimentarea maşinilor cu carburanţi
Depozitarea provizorie a carburanţilor şi lubrifianţilor necesari pentru lucrările de recoltare se face la o distanţă de minimum 100 m faţă de lanuri, cereale netreierate, paie, fân şi alte furaje, arii, bucătării, păduri şi cel puţin 50 m faţă de orice fel de construcţii şi clădiri sau cale ferată.
În vederea stingerii incendiilor din lanuri, se va proceda astfel:
Personalul care a observat incendiul va folosi mijloacele pe care le are la îndemână pentru înştiinţare şi alarmare.
Localizarea şi stingerea incendiului, folosindu-se după posibilităţi apă, utilaje, unelte şi alte mijloace iniţiale de intervenţie (mături din nuiele, pământ nisip etc.).
În raport de limitele suprafeţelor incendiate, existenţa obstacolelor naturale în calea propagării incendiilor şi pericolul pentru vecinătăţi se va proceda în primul rând la localizare prin crearea de zone de protecţie. Pentru crearea zonei de protecţie în cazul lanurilor se va cosi în jurul locului incendiat şi se va ara şi discui la marginea exterioară a zonei în care se coseşte, o fâşie lată de cel puţin 5 m. Raza zonei de protecţie se va stabili în funcţie de viteza de propagare a incendiului. Lăţimea arăturii în partea spre care bate vântul va fi de minimum 20 m. Cositul se va face în direcţia opusă vântului iar cerealele cosite vor fi imediat evacuate. Art. 92 din O.M.A.A. Nr. 121/2000.
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoane fizice şi de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice, arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, de către proprietarii şi deţinătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă. Art. 96, pct. 9 din O.U.G. Nr. 195/2005.
Pompierii călărășeni recomandă cetăţenilor să respecte câteva sfaturi utile pentru a face faţă cu succes perioadei caniculare
Meteorologii ne avertizează că urmează câteva zile caniculare, cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius la umbră și depăşirea pragului critic de confort termic de 80 de unităţi.
De aceea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Barbu Ştirbei al judeţului Călăraşi recomandă cetăţenilor să respecte câteva sfaturi pentru a trece cu bine de această perioadă caniculară:
– deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice);
– evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
– purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
– beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici); evitaţi consumul băuturilor alcoolice sau al celor cu cofeină sau zahăr (carbogazoase)
– mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
– evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
– menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;
– nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
– cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
– persoanele care suferă de diferite afecţiunii îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;
– pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea si ritmului activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.
MĂSURI DE PREVENIRE PENTRU PERIOADELE CANICULARE
În perioadele caniculare sau secetoase, consiliile locale din zonele cu risc crescut de incendiu şi, după caz, administratorii operatorilor economici/conducătorii instituţiilor din zonele menţionate trebuie sa elaboreze programe speciale de măsuri pentru prevenirea incendiilor specifice care să cuprindă:
- Identitatea şi nominalizarea sectoarelor de activitate în care creşte riscul de incendiu în condiţiile caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate şi a lipsei de precipitaţii, urmând a sa stabili măsurile de protecţie specifice.
- Asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor de solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje care conţin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitarea la umbră.
- Verificarea utilajelor agricole folosite la recoltarea cerealelor păioase astfel încât să nu constituie surse de aprindere, şi dotarea acestora cu mijloace de primă intervenţie.
- Restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări care creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălzirii excesive.
- Intensificarea activităţilor cu scop preventiv în zonele de culturi agricole şi în locuri cu vegetaţie forestieră, mai ales cele frecventate pentru agrement.
- Este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt. Locurile cu pericol de incendiu, în care se aplică această interdicţie, se stabilesc şi se marchează de persoanele în drept.
- Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis ţn incintele unităţilor, ăn zonele de agrement şi în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi.
- Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze, lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc, respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc, fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.
- Prevenirea jocurilor copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii, aceasta constituind o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea, educarea şi îngrijirea copiilor.
- Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă manifestat de dumneavoastră sau de copilul dumneavoastră;
- Persoanele care suferă de diferite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;