Intervenţii la inundaţii în municipiul Călărași
Pompierii militari din Călărași au fost angrenaţi timp de aproximativ trei ore în misiuni contra-cronometru de salvare a locuinţelor şi gospodăriilor cetăţeneşti afectate de precipitațiile abundente
Echipaje specializate de pompieri militari din cadrul Detașamentului Călărași au acţionat timp de aproximativ trei ore pentru evacuarea apei din șapte gospodării cetățenești și trei obiective, care au fost afectate de inundaţii, în urma precipitaţiilor abundente căzute într-un interval scurt de timp
În urma ploilor torenţiale abundente, ce au căzut în zona municipiului Călărași într-un interval scurt de timp, dispeceratul I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi a fost anunţat despre producerea mai multor inundaţii de gospodării în municipiul Călărași, existând risc de inundare a mai multor locuinţe.
Astfel, echipaje specializate de pompieri militari din cadrul Detașamentului de pompieri Călărași au fost solicitate, prin apelul unic de urgenţă 112, să acţioneze cu autospeciale și motopompe în data de 20.08.2016 (în intervalul orar 17.00 – 20.00), pentru evacuarea apei acumulate în exces, în urma precipitaţiilor abundente, pe raza municipiului Călărași din șapte gospodării cetăţeneşti și alte trei obiective, pe străzile: Cernei, Oltului, Salcâmilor, Panduri și Aleea Centralei.
Trebuie menţionat că exista pericolul ca pereții exteriori ai mai multor locuinţe să se surpe din cauza apei acumulate în exces în gospodării, însă prin intervenţii eficiente, salvatorii au reuşit în timp util să înlăture această posibilitate, diminuând considerabil efectele negative ale acestor situaţii de urgenţă, valoarea bunurilor salvate fiind estimată în acest caz la suma de aproximativ 400.000 de lei