Actualitate

Mesajul oficialilor călărășeni la început de an școlar

img_2540

Atât primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, cât și președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, și-au exprimat pe o rețea de socializare mesajul pentru elevii și profesorii călărășeni cu prilejul începerii unui nou an școlar.

Primar al municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin:

Astăzi, străzile municipiului Călărași se vor anima din nou. Elevii se întorc în clase, domnii și doamnele profesori la catedră, părinții și bunicii la emoțiile unui nou început de an școlar.

Elevilor vreau să le transmit mult succes în atingerea țelurilor propuse.

Domnilor și doamnelor profesori și personalului nedidactic le transmit multă sănătate și putere în munca unică pe care ei o întreprind în educația copiilor și nepoților noștri.

Iar pe părinți și bunici vreau să-i asigur în numele meu, al aparatului de specialitate al Primăriei Municipiului Călărași și al Consiliului Local, că vom depune în continuare toate eforturile pentru investițiile necesare în infrastructura învățământului călărășean. Astăzi, una dintre unitățile de învățământ de renume din Călărași, Colegiul Național Barbu Știrbei, își deschide porțile pentru elevi într-o nouă clădire, printr-un efort susținut al ultimilor ani!

Multă baftă tuturor!

Președinte CJ, Vasile Iliuță:

Mă adresez călărășenilor astăzi, la deschiderea anului școlar, cu dorința de a mă considera un partener în demersul continuu de a îmbunătăți sistemul de învățământ, asigurându-vă că aici, la nivel local, va fi făcut tot ceea ce poate fi făcut pentru siguranța și educația copiilor din județul Călărași.
Școala reprezintă rădăcina viitorului, iar roadele prezentului de mâine sunt caracterele și profesionalismul celor care astăzi sunt elevi.
Calitatea României de mâine depinde de efortul pe care-l facem astăzi pentru a asigura copiilor noștri o educație în spiritul responsabilității, al iubirii de țară, al respectului și atitudinii de învingător. Cu gândul acesta mi-am început mandatul de președinte al Consiliului Județean Călărași. Și cu dorința de a putea fi de folos sistemului de învățământ din județ, tuturor celor care sunt implicați în educația copiilor, fie că sunt părinți, cadre didactice sau reprezentanți ai autorităților locale.
Doamnelor și domnilor, dragi elevi,
Începe un nou an școlar, pe care îmi doresc să îl parcurgem cu toții sub semnul muncii și al responsabilității. Și dacă acestea două, munca și responsabilitatea, vor sta permanent în gândul fiecăruia dintre noi, sunt sigur că rezultatele activității noastre vor fi pe măsura așteptărilor.
Cu speranța că finalul anului început astăzi va aduce satisfacții și bucurii cât mai multor elevi, părinți și profesori, vă urez tuturor MULT SUCCES!

Related Articles

Back to top button