Actualitate

Economie Socială, o nouă activitate în cadrul AJOFM Călărași

 

Group of a happy Business People Showing Thumbs Up. [url=http://www.istockphoto.com/search/lightbox/9786622][img]http://dl.dropbox.com/u/40117171/business.jpg[/img][/url]
Group of a happy Business People Showing Thumbs Up.
[url=http://www.istockphoto.com/search/lightbox/9786622][img]http://dl.dropbox.com/u/40117171/business.jpg[/img][/url]
În cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași a fost înființat Compartimentul Relații cu Angajatorii și Economie Socială, compartiment cu principală atribuție evaluarea solicitărilor persoanelor juridice care desfăşoară activităţi în domeniul economiei sociale, potrivit prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială, în vederea acordării, după caz, a atestatului sau a mărcii sociale, precum și emiterea deciziilor de acordare ori, după caz, de neacordare a atestatului, respectiv a mărcii sociale.

Atestatul de întreprindere socială se acordă întreprinderilor sociale care dispun, prin actele de înfiinţare şi funcţionare, respectarea următoarelor criterii:

  1. a) acţionează în scop social şi/sau în interesul general al comunităţii;
  2. b) alocă minimum 90% din profitul realizat scopului social şi rezervei statutare;
  3. c) se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai multe întreprinderi sociale;
  4. d) aplică principiul echităţii sociale faţă de angajaţi, asigurând niveluri de salarizare echitabile, între care nu pot exista diferenţe care să depăşească raportul de 1 la 8.

În vederea obţinerii atestatului, persoanele juridice de drept privat, trebuie să depună sau să transmită prin poştă, cu confirmare de primire, la AJOFM Călărași următoarele documente:

  1. a) cerere pentru acordarea atestatului, completată conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 (la normele metodologice) sau, după caz, în anexa nr. 6 (la normele metodologice) în situaţia în care se solicită concomitent şi acordarea mărcii sociale;
  2. b) actele de înfiinţare şi funcţionare care demonstrează faptul că activitatea desfășurată are scop social.

Documentele prevăzute mai sus se prezintă la AJOFM Călărași – Compartimentul Relații cu Angajatorii și Economie Socială, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de către reprezentantul legal sau de către persoana împuternicită în acest scop, care este și persoana care semnează cererea pentru acordarea atestatului.

Informații suplimentare privind noțiunea de economie socială, precum și în ceea ce privește condițiile de atestare a întreprinderilor sociale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 219/2015, se pot obține la sediul AJOFM Călărași – persoana de contact: Barcaru Gheorghe, telefon: 0242/316.542; 0242/318.376, e-mail: ajofm@cl.anofm.ro.

 

Related Articles

Back to top button