Proiect inedit: aplicație destinată telefoanelor inteligente pentru promovarea turismului dunărean transfrontalier
Miercuri, 14 septembrie 2016, la Călărași a avut loc conferința de deschiderea unui proiect inedit și anume “Realizarea și promovarea unui produs turistic natural comun: Traseul „Moștenirea naturală protejată în regiunea transfrontalieră România – Bulgaria”.
Lider de proiect este Asociația Municipalităților Dunărene DUNAV, iar partener este Fundația NATURA VIE, un colaborator cu multă experiență în promovarea proiectelor transfrontaliere. Mai precis, bulgarii și românii implicați un proiect vor să atragă turiști în zone mai puțin cunoscute ale Dunării, dar extrem de frumoase. Aceste zone vor fi identificate și promovate pe un site web și mai mult decât atât, specialiștii proiectului vor crea o aplicație pentru smarphone-uri astfel încât toată lumea să poată afla de frumusețile locurilor în zona noastră. Totodată, va fi realizat un studiu preliminar al obiectivelor moștenirii naturale, în regiunea transfrontalieră, cu diferite regimuri de administrare, o strategie de dezvoltare și utilizare a produsului, precum și o strategie de marketing pentru produsul turistic.
“Am invitat, să ne fie alături, reprezentanți ai Agenției de Protecția Mediului, Garda de Mediu, Direcția Agricolă, pentru că prin acest proiect vom intra în arealele Natura 2000. Există foarte multe lucruri care nu sunt cunoscute, potențialul pe care îl are Dunărea, iar una dintre țintele noastre este să promovăm aceste zone, să facem cunoscute posibilitățile de cazare, aflate în jurul acestora. Dunărea este foarte frumoasă și sperăm că proiectul va avea un real impact asupra populației, fiind incluse opt raioane, din Bulgaria, și șapte județe, din România.Oricine va putea să verifice care sunt locurile de cazare, în fiecare localitate riverană Dunării, va exista și o aplicație pe telefon, în acest sens, dar și o pagina web. Din păcate, nici măcar cei care sunt din Călărași nu știu ce obiective pot vizita, pe Dunăre. O țintă este și mărirea numărului de turiști care se cazează, pe ambele maluri ale Dunării: 40.000, în doi ani de zile”, a menționat Gabriel Șebe, reprezentantul Fundației NATURA VIE.
Proiectul este realizat în contextul strategiei „Europa 2020“ pentru dezvoltare inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, a strategiei UE pentru regiunea fluviului Dunărea, NATURA 2000 și Legilor teritoriilor protejate.
Obiectivul principal al proiectului este dezvoltarea și promovarea unui produs turistic integrat, în domeniul bogățiilor naturale: Traseu ”Moștenire naturală protejată pe teritoriul regiunii transfrontaliere România-Bulgaria”.
Grupurile țintă, propuse prin proiect, sunt: directorii de parcuri naturale și zone protejate, ecologiștii, comunitatea academică, centrele de cercetare, școlile, mass-media, muzeele, agențiile de turism și operatorii de turism, autoritățile locale și naționale, alți reprezentanți din branșa turismului.
Perioada de implementare a proiectului este de doi ani, iar valoarea acestuia este 754.518 de euro.