Călărași/Concurs Național de Interpretare a Muzicii Populare ”La Fântâna Dorului”, ediția a III-a, organizat de Palatul Copiilor
Organizarea şi desfăşurarea de concursuri de interpretare vocală şi instrumentală oferă ocazia de a realiza educaţia prin artă. Se poate, astfel, cultiva gustul estetic, sunt trezite sentimente patriotice şi se formează convingeri estetice în concordanţă cu legile frumosului şi ale adevăratelor valori.
În acest sens, Palatul Copiilor Nr.1 Călărași, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Călărași și Primăria Municipiului Călărași, organizează sâmbătă, 1 octombrie 2016, Concursul Național de Interpretare a Muzicii Populare ”La Fântâna Dorului”, ediția a III-a.
Lavinia Vasile, director al Palatului Copiilor nr.1 Călărași, a declarat pentru călărași24.info că la concurs s-au înscris mai mulți participanți din întreaga țară, pe categoriile de vârstă 7-10 ani, 11-14 ani și 14-18 ani.