Iliuță a fost ales vicepreședinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România
Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România este o organizaţie neguvernamentală care reuneşte pe baza liberului consimţământ, Consiliile Judeţene din România, ca autoritati ale administratiei publice locale. Președintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), Marian Oprișan a convocat marți, 25 octombrie 2016, Adunarea Generală, ocazie cu care s-au completat structurile de conducere.
În urma votului președinților de consilii județene din România, Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, a fost ales să ocupe funcția de vicepreședinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.
Asta înseamnă că Iliuță va face parte, timp de cinci ani, din delegația care va reprezenta România în Comitetul European al Regiunilor.