Trei pakistanezi, ascunşi într-un camion, depistaţi cu aparatura pentru detectarea bătăilor inimii
Poliţiştii de frontieră au depistat, ascunşi într-un camion încărcat cu piese de mobilier, trei cetățeni pakistanezi care intenţionau astfel să intre fraudulos în România.
În data de 10.11.2016 în jurul orei 00.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în țară, cetățeanul bulgar Ivanov T., în vârstă de 53 de ani, la volanul unui autocamion cu care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, mobilier din Turcia pentru o firmă din Olanda.
Acţionând în baza unei analize de risc, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a procedat la verificarea mijlocului de transport cu aparatul pentru detectarea bătăilor inimii, care a indicat prezența unor persoane în interior. Totodată, polițiștii de frontieră au observat că prelata remorcii era tăiată în partea din spate. Astfel, s-a efectuat un control amănunțit asupra camionului, fiind descoperite, ascunse printre piesele de mobilier, trei persoane de sex masculin.
Bărbații, care nu aveau documente de identitate asupra lor, au declarat că sunt din Pakistan şi au vârste cuprinse între 25 și 48 de ani. Conducătorul auto a declarat că nu avea cunoștință de prezența celor trei persoane în semiremorcă.
Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno – bulgar, şoferul, mijlocul de transport şi cei trei migranţi au fost preluați de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.