Actualitate

Evaziune fiscală în afacerile cu morți/Venituri neînregistrate de peste 200.000 lei la două societăți din Călărași

Dosare penale şi sancţiuni contravenţionale constatate de poliţişti ca urmare a unei acţiuni pentru combaterea evaziunii fiscale. La data de 26 ianuarie a.c., poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au desfăşurat o acţiune pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul prestatorilor de servicii funerare.Poliţişti au controlat 5 societăţi comerciale ce îşi defăşurau activitatea pe raza municipiului Călăraşi.

În urma verificărilor efectuate au fost identificate 2 societăţi comerciale ce nu fiscalizau sumele încasate în urma serviciilor prestate, sustrăgându-se astfel de la înregistrarea a peste 200.000 lei reprezentând veniturile realizate pe parcursul exerciţiului financiar din anul 2016.

Faţă de administratorii celor două societăţi se vor efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Totodată, poliţiştii au constatat nereguli de natură contravenţională şi la alte 2 societăţi comerciale, fiind aplicate două sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 20.000 lei.

Related Articles

Back to top button