”Ora Pământului” va fi marcată și la Călărași, sâmbătă, 25 martie 2017
Primăria Municipiului Călărași organizează, și în acest an, acțiuni dedicate Orei Pământului, ziua dedicată acestui eveniment fiind 25 martie 2017. În această zi, în intervalul orar 20.30 – 21.30, când, pe întreaga planeta lumina se va stinge în clădiri și locuri publice, Primăria Municipiului Călărași invită călărășenii pe Platoul din fața Centrului Cultural Județean, pentru ca fiecare și toți laolalta să depună câte o candela aprinsă, într-un gest simbolic privind conștientizarea globală despre impactul negativ asupra mediului înconjurător cauzat de consumul exagerat de resurse energetice.
De asemenea, în această perioadă puteți asista și participa la diverse activități în aer liber, jocuri în natură, concursuri sau curse de ciclism, activități de economisire a energiei electrice, acțiuni dedicate naturii și mediului înconjurător etc.
Dupa 10 ani de la prima ediție Earth Hour, inițiată la Sydney de către World Wildlife Fund Australia, cea mai mare mișcare de mediu din istorie, înregistrează o comunitate de susținători de 2 miliarde de oameni, din peste 7.000 de orașe din mai mult de 152 de țări.
Anul acesta mesajul și îndemnul WWF pentru comunitatea Earth Hour din România este ”Daruiește naturii energia ta!”
BIROUL DE PRESĂ