ActualitateSport

Mihalcea:”Sunt toate premisele să vedem un meci bun şi să obţinem un rezultat pozitiv”

Va urma un meci foarte important. Să spunem că vom întâlni echipa cu cea mai mare foame de puncte în momentul de faţă. Dacă am jucat cu Juventus, o echipă care e mai mult ca sigur promovată, acum întâlnim UTA, într-un moment în care ei au nevoie disperată de puncte. Dar nu am o teamă, pentru că văd evoluţia băieţilor şi cred că putem face un meci la fel de bun ca şi cele de până acum. Suntem în creştere, acasă am făcut jocuri bune şi am scos rezultate la fel de bune cu echipe poate de acelaşi calibru ca UTA Bătrâna Doamnă. Deci sunt toate premisele să vedem un meci bun şi, de ce nu, să obţinem un rezultat pozitiv pentru noi”, a declarat pentru site-ul oficial al Dunării, Mihalcea.

Ștefan Mardare: „Noi vom juca pentru club, pentru acest oraș, pentru suporteri!„

Formația de pe malul Borcei va sta în această rundă intermediară, a 30-a, deoarece ar fi trebuit să joace cu Unirea Tărlungeni, echipă care s-a retras din campionat. Duminică, 30 aprilie, pe teren propriu, de la ora 11:30, va primi vizita formaţiei UTA Bătrâna Doamnă,o formația aflată în „foame„ de puncte pentru accederea în Liga 1.

Adus în pauza de iarnă la Călărași pentru a întări defensiva, fundașul Ștefan Mardare spune că duelul cu UTA va aduce o presiune mare pentru echipa vizitatoare iar elevii lui Adrian Mihalcea vor să continue seria rezultatelor bune. „Duelul cu UTA, o echipă care se luptă pentru promovare, va fi la fel ca toate celelalte pe care le-am avut. Avem dorința de a câștiga și de a face un joc bun, așa cum am făcut și cu alte echipe care au venit la Călărași. Va fi un joc în care pentru ei 3 puncte sunt foarte importante și vor avea o presiune a rezultatului în plus. Noi vom juca pentru club, pentru acest oraș, pentru suporteri… să fie plăcerea noastră, pentru a încununa munca depusă zi de zi la antrenamente„, a spus fundașul experimentat de la Călărași.

 

Related Articles

Back to top button