ActualitatePolitica

PSD Călărași/Ștefania Moga (Lehliu-Gară) și Florian Belu (Unirea), candidați pentru parțialele din 11 iunie

Luni, 8 mai 2017, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Organizației Județene a PSD Călărași, Ciprian Pandea, și-a prezentat candidatul pentru funcția de primar al orașului Lehliu-Gară, în persoana Ștefaniei Moga, actual viceprimar, după câștigarea lui Iulian Iacomi a mandatului de deputat. Liderul PSD a menționat că pentru Unirea a fost votat în unanimitate de Birou, Florian Belu care, din motive de sănătate nu a putut fi prezent la întâlnirea cu presa.

Pandea a apreciat că își dorește câștigarea acestor alegeri nu oarecum, ci cu un scor foarte mare.

”Pe 11 iunie avem alegeri la Unirea și Lehliu-Gară. În ședința de săptămâna trecută a Biroului Permanent am stabilit cei doi candidați pentru aceste alegeri. Este vorba de actalul viceprimar al comunei Unirea, Florian Belu, în prezent primar interimar, fiind desemnat în unanimitate, iar pentru Lehliu-Gară a fost desemnată Ștefania Moga. Director de campania va fi George Chiriță, cel care a condus campania la parlamentare foarte bine, secretar general va fi Marius Dulce, dar nu numai atât, noi, toți colegii vor fi implicați, toți cei din BPJ, cât și din organizațiile PSD vecine celor două localități. Țelul nostru este să câștigăm cele două localități nu oricum, ci cu un scor foarte mare.”

Related Articles

Back to top button