Actualitate

Călărași/Sfaturi practice, transmise de poliţişti cetățenilor

Poliţiştii de prevenirea criminalităţii şi de ordine publică continuă seria acţiunilor de informare şi pregătire antivictimală a populaţiei, prin derularea de acţiuni cu cetățenii din Călărași.

În săptămâna 15-19 mai a.c., polițiștii au discutat cu cetăţenii din municipiul Călăraşi, fiind convocate întâlniri în mai multe zone ale orașului.

Acţiunile, desfăşurate de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii şi cei de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Călăraşi, se înscriu în cadrul programului naţional de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului, precum și în Campania națională de prevenire a violenței în falimilie „Aripi frânte”.

Sfaturile transmise de oamenii legii au vizat manifestarea unei atenţii deosebite în ceea ce priveşte asigurarea uşilor şi ferestrelor imobilelor pentru a-şi feri bunurile de intenţiile infracţionale.

Polițiștii le-au prezentat ca alternativă pentru prevenirea furturilor, montarea sistemelor de alarmă, în locuri vizibile, și activarea acestora de fiecare dată când sunt plecaţi de acasă, precum și montarea unor camere de supraveghere pe scara blocului.

Totodată,  oamenii legii le-au recomandat să nu ascundă cheile de rezervă în afara locuinţei, precum și limitarea numărului persoanelor care iau la cunoștință de perioadele în care aceștia lipsesc de la domiciliu.

Discuţiile cu cetăţenii s-au referit şi la alte măsuri de autoprotecţie şi de reducere a riscului de victimizare din infracţiuni precum tâlhăriile comise pe stradă sau în spaţii publice, a înşelăciunilor şi a altor fapte comise cu violenţă.

Cetățenii au fost informați cu privire la modalităţile de prevenire a faptelor săvârşite cu violenţă, ţinând cont de faptul că lovirea sau orice act de violenţă, cauzator de suferinţe fizice, constituie infracţiune.

Recomandările poliţiştilor au fost susţinute şi de materiale cu caracter preventiv, care au fost distribuite cetățenilor.

Astfel de acţiuni, de prevenire vor fi continuate în perioada următoare, atât în mediul urban, cât şi în cel rural.

Related Articles

Back to top button