ActualitateSport

Hai la meci/Miercuri, 24 mai, ora 18 DUNĂREA CĂLĂRAȘI – CHINDIA TÂRGOVIȘTE

Miercuri, 24 mai, de la ora 18.00 pe arena Ion Comşa va avea loc partida dintre Dunărea Călăraşi şi Chindia Târgovişte, din cadrul etapei a 36-a a ligii a 2-a. Duelul va fi arbitrat de Viorel Flueran din Craiova. În vârstă de 34 de ani pe care i-a împlinit pe 10 februarie, Flueran este profesor de educaţie fizică şi sport. A mai arbitrat la Călăraşi partidele Dunărea – CS Afumaţi 1-0 (17 septembrie 2016), respectiv Dunărea – Rapid Bucureşti 0-1 (17 septembrie 2015). A debutat în lotul L2 în 2012.

Asistenţii săi vor fi Marilena Cătălina Nan (Alexandria) şi Ramona Doriana Udrea (Tg. Jiu). Rezervă este Mihai Amorăriţei (Câmpina). Observatori au fost desemnaţi Laurenţiu Vărgatu (Brăila) şi Lucian Cârjă (Constanţa).

În tur, Chindia s-a impus cu 5-0.

Din etapa a 36-a s-au disputat marţi primele două jocuri. Juventus a câştigat cu 5-1 duelul cu Foresta, de pe teren propriu iar Sepsi s-a impus cu 3-0, tot acasă, în faţa brăilenilor de la Dacia Unirea, urcând pe 2 în clasament, cel puţin până joi când va juca şi UTA BD.

Related Articles

Back to top button