Actualitate

Din iulie, toate firmele și PFA vor trebui să își preschimbe actele de înregistrare la Registrul Comerțului

Din 7 iulie 2017, firmele și persoanele fizice autorizate (PFA) vor fi identificate în Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) printr-un nou cod de înregistrare, unic la nivel european. Practic, un astfel de cod va fi acordat entităților suplimentar față de identificatoarele deja existente pe plan național, respectiv numărul de ordine din Registrul Comerțului și codul unic de înregistrare fiscală (CUI). Iar cum noile prevederi vor trebui reflectate în actele de înregistrare ale firmelor și PFA-urilor, antreprenorii vor fi obligați să solicite, din iulie, preschimbarea certificatelor de înregistrare la ONRC.

Din 7 iulie 2017, atât firmele, cât și entitățile fără personalitate juridică din România vor avea și un identificator unic la nivel european (EUID), care va permite practic contribuabililor să fie identificați în sistemul de interconectare a registrelor comerțului din statele membre ale Uniunii Europene (UE), din care va face parte și ONRC.

Concret, noul cod de identificare va fi atribuit contribuabililor înregistrati la ONRC, pe lângă identificatoarele deja existente, pe care entitățile le au acum, respectiv numărul de ordine din Registrul Comertului și CUI-ul atribuit de Ministerul Finanțelor Publice.

Astfel, din 7 iulie 2017, noul cod va fi acordat automat la înmatriculare/ înregistrare solicitanților, fie că vorbim de persoane juridice (firme), fie de entități fără personalitate juridică, organizate sub formă de PFA, întreprinderi individuale (II) sau familiale (IF).

“Începând cu data de 7 iulie 2017, la înmatriculare/ înregistrare, solicitanților li se eliberează certificatul de înregistrare, conținând numărul de ordine din registrul comerțului și codul unic de înregistrare fiscală atribuit de Ministerul Finanțelor Publice, precum și identificatorul unic la nivel european (EUID), alocat în sistemul informatic integrat al Oficiului Național al Registrului Comerțului, scrie într-un răspuns formulat redacției noastre de către Biroul de comunicare al ONRC.

Firmele și PFA înființate înainte de 7 iulie 2017 își vor schimba actele de înregistrare

Potrivit informațiilor transmise de ONRC, de la data amintită, profesioniștii vor putea solicita preschimbarea certificatului de înregistrare cu noul certificat de înregistrare, care va conține și identificatorul unic la nivel european.

Mai multe informații despre formalitățile pe care vor fi nevoite să le îndeplinească firmele, PFA/ II/ IF înregistrate anterior datei de 7 iulie 2017 se vor regăsi într-un ordin al Ministerului Justiției (MJ), document prin care va fi aprobată efectiv structura EUID.

Citește întreg articolul aici: http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_45665/Din-iulie-toate-firmele-%C8%99i-PFA-vor-trebui-s%C4%83-i%C8%99i-preschimbe-actele-de-inregistrare-la-Registrul-Comer%C8%9Bului.html

Related Articles

Back to top button