ActualitateAdministratie

Consiliul Județean Călărași a găsit soluția pentru deficitul de medici din spital

Consiliul Județean Călărași este preocupat de situația existentă în cadrul spitalelor publice din rețeaua sanitară proprie. Este de notorietate deficitul de medici al Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Pompei Samarian” Călărași. De altfel, aceasta a fost și rațiunea emiterii Ordinului Ministerului Sănătății nr. 281/10.03.2016 prin care a fost declasificată această unitate spitalicească, ordin anulat ulterior pe calea instanței de judecată. Din punct de vedere al infrastructurii, în cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Pompei Samarian” Călărași, au fost efectuate investiții importante pentru derularea actului medical în condiții optime. Din punct de vedere al personalului medical, situația este urgentă și evidentă, fiind necesare mai multe specializări (cu titlu de exemplu, medici nefrologi în cadrul Spitalului Județean de Urgență ” Dr. Pompei Samarian” Călărași).

Printr-un proiect de hotărâre, se supune votului consilierilor județeni la ședința din 31 mai curent, acordarea de stimulente financiare medicilor angajați cu contract de muncă pe durată nedeterminată, în cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Pompei Samarian” Călărași, stabiliți prin decizie a Consiliului de Administrație. Un asemenea fapt va contribui în mod semnificativ la menținerea și încadrarea unor noi cadre medicale în  Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Pompei Samarian” Călărași, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Pentru plata acestor stimulente lunare se alocă un plafon maxim de 100.000 lei/lună. Se estimează că acest plafon de 100.000 lei/lună va finanța plata cheltuielilor aferente unui număr de 28 de medici, sumele fiind plătite beneficiarilor de către unitatea medicală, începând cu data de 1 iunie 2017.

Astfel: două salarii minime brute pe țară (1450 lei*2) + cheltuieli cu contribuții la Bugetul de Stat (22,5%*1450lei*2)*28 medici = 99484 lei, respectiv 100000 lei/lună.

Persoanele beneficiare ale acestor prevederi au obligația de a semna un angajament conform căruia vor desfășura activitatea, în cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Pompei Samarian” Călărași, pentru o perioadă de cel puțin doi ani, în caz contrar fiind obligați la restituirea stimulentului financiar acordat.

Potrivit art. 199 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind  reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ”Autorităţile administraţiei publice locale pot acorda personalului medical şi de specialitate din spitalele publice din reţeaua sanitară proprie stimulente financiare lunare, în limita a două salarii minime brute pe ţară, în baza hotărârii autorităţilor deliberative ale autorităţilor administraţiei publice locale, în limita bugetului aprobat.”.

Related Articles

Back to top button