ActualitatePolitica

PNL a intrat într-o nouă etapă politică/Cine sunt liberalii călărășeni aflați în echipa de conducere a lui Orban

În urma Congresului PNL, din 17 iunie 2017, a fost ales președinte al Partidului Național Liberal Ludovic Orban, conducător al moțiunii ”Partidul Național Liberal – Forța Dreptei”, președintele Curții de Arbitraj fiind ales Daniel Buda, iar președintele Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori, Mihai Barbu.

În cadrul Consiliului Național al PNL, din 18 iunie 2017, a fost ales Secretarul General al partidului, Robert Sighiartău, la propunerea președintelui PNL. Prim-vicepreședinții PNL au fost aleși Ilie Bolojan (Strategii Politice), Raluca Turcan (Comunicare), Iulian Dumitrescu (Mediu de afaceri și societate civilă), Mircea Hava (Relații internaționale).

Au fost votați vicepreședinții PNL pe domenii de activitate, astfel:

Politică externă, apărare și siguranță națională – Vlad Nistor

Administrație, ordine publică și siguranța cetățeanului, fonduri europene și dezvoltare regională – Laurențiu Leoreanu

Justiție și drepturi cetățenești – Ben Oni Ardelean

Buget și politici fiscale – Florin Cîțu

Sănătate, muncă, familie și protecție socială – Sulfina Barbu

Educație, cercetare, tineret și sport, cultură, culte, minorități – Dan Motreanu

Agricultură, dezvoltare rurală, industrie alimentară și mediu, ape și silvicultură – Adrian Nechita Oros

Infrastructura de transport, comunicații și societate informațională – Virgil Guran

Au fost votați vicepreședinții pe regiuni de dezvoltare, astfel:

Nord-Est – Ioan Bălan

Sud- Est – Victor Paul Dobre

Sud Muntenia – Răducu Filipescu

Sud -Vest Oltenia – Gigel Știrbu

Vest – Gheorghe Falcă

Nord- Vest – Lucian Bode

Centru – Florin Roman

București-Ilfov – Marian Petrache

Consiliul Național a mai ales cei 16 membri ai Biroului Executiv al PNL:

Costel Alexe / Viorel Badea / Cristian Buican / Daniel Ștefan Drăgulin / Nicolae Giugea / Bogdan Huțucă / Adrian Miuțescu / Ionel Palăr / Virgil Popescu / Gheorghe Șișcu / Costel Șoptică / Ion Ștefan / Nelu Tătaru / Adrian Veștea / Dan Vîlceanu / Tinel Gheorghe, trezorier fiind ales Antonel Tănase.

 

Departamentul de Comunicare al PNL

Related Articles

Back to top button