Anna Maria Gonciu este noul purtător de cuvânt al DGASPC Călărași
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi are un nou purtător de cuvânt în persoana jurnalistei Anna-Maria Gonciu.
După o prezență în presa călărășeană de aproape 25 de ani, Anna-Maria Gonciu a ales să își continue cariera în domeniul administrației publice locale.
După susținerea și câștigarea concursului din data de 8 iunie 2017 pentru postul de consilier în cadrul Compartimentului cu Publicul al DGASPC Călărași, Anna-Maria Gonciu a declarat pentru Călărași24 că își dorește o bună colaborare cu reprezentanții tuturor compartimentelor din DGASPC Călărași, cu mass-media, precum și cu toți factorii ce își aduc contribuția la bunul mers al acestei instituții importante,care monitorizează întreaga activitate de protecție socială, din județul Călărași.
Anna-Maria Gonciu este căsătorită și are o fetiță.