Actualitate

Turul Românie pe bicicletă pentru copiii cu diabet/Călărași, ultima oprire înainte de final

Un gest demn de toată admirația pentru familia Gabriela-Elena și Cristian Airinei, inițiatorii campaniei „Da și Eu Pot”, doi bucureșteni care au pornit în turul României, pe 25 iunie 2017, cu bicicletele.

Ei au parcurs în medie aproximativ 100 de kilometri pe zi, iar până acum au trecut prin Giurgiu, Turnu Măgurele, Drobeta Turnu Severin, Orșova, Timișoara, Oradea, Iași, Galați, Tulcea, Constanța, ultima oprire fiind la Călărași pentru a ajunge în București după 30 de zile și 3.000 de kilometri.
Luni, 24 iulie 2017, în jurul orelor 17,00 au ajuns la Călărași, la km 0 unde s-au întâlnit cu susținători, părinți ai căror copii sunt insulinodependenți, dar și cu posibilii donatori de fonduri. La întâlnire a fost prezentă si Roxana Natalia Pațurcă, senator de Călărași, președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, directorul CJAS Călărași, Marius Dulce, precum și reprezentanții Lions Club Călărași, dar și Georgiana Mihaela Enache, medicul diabetolog al Spitalului Județean Călărași. Acțiunea de la Călărași a fost organizată de Nicoleta Dănuleasa, alături de alte mămici ai căror copii se confruntă cu diabetul insulinodependent.

Gabriela este prima persoana cu diabet tip 1 insulinodependent ce face turul Romaniei pe bicicleta. Pentru a ajuta cat mai multe familii sa aiba un trai apropiat de normal.

Cei doi încheie turul marți 25 iulie, tot în parcul Izvor din București, locul de unde a început acestă aventură. Vor sosi din direcția Lehliu. Cei care doresc să-i aștepte și să le asculte primele impresii, sunt invitați să-i întâmpine în jurul orelor 18.

Fondurile generate de aceasta aventura vor fi donate asociatiei “SPRIJIN PENTRU DIABET” pentru a achizitiona sisteme de monitorizare a glicemiei, sisteme necesare copiilor cu diabet tip 1. Acestea permit monitorizarea si alarmarea in cazul in care valorile glicemiei ies din parametrii.

Oricine poate susține acest proiect prin donații în contul Asociației Sprijin pentru Diabet Cont LEI Banc Post: RO86BPOS70608474041RON01 sau platformele de donații: GalantOM și Bursa Binelui. Mai multe informații despre acest proiect şi inițiatorii acestuia găsiți la https://www.dasieupot.ro/.

Related Articles

Back to top button