Actualitate

Stadiul Programului Interreg V-A România – Bulgaria la mijlocul anului 2017

 

 

Programul Interreg V-A România-Bulgaria este un program finanțat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), lansat în 26 martie 2015, la Belogradchick, Vidin, Bulgaria care are ca obiectiv principal dezvoltarea zonei de graniţă dintre cele două ţări prin finanţarea unor proiecte comune, având un buget total de 258,5 milioane euro, alocat pentru 6 axe prioritare. Aria eligibilă a Programului este constituită din 7 judeţe din România (Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Constanţa) şi 8 districte din Bulgaria (Vidin, Vratsa, Montana, Pleven, Veliko Tarnovo, Ruse, Silistra, Dobrich).

Secretariatul Comun (SC) al Programului Interreg V-A România – Bulgaria, din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași pentru granița România – Bulgaria (BRCT Călărași), prin experţii săi, acordă asistenţă tehnică beneficiarilor, asigură monitorizarea proiectelor contractate aflate în implementare, asigură secretariatul Comitetului de Monitorizare al Programului (CM) şi acţionează ca un bun promotor al inițiativelor și rezultatelor obținute la nivelul Programului atât de organismele de management cât şi de beneficiari, prin campanii şi evenimente de informare și promovare.

La momentul actual, din cele 106 proiecte selectate de Comitetul de Monitorizare al Programului, în valoare de 138,9 milioane euro,82 de proiecte cu o valoare de 103,6 milioane euro sunt în implementare.

Proiectele aflate în implementare se extind pe 5 axe prioritare,astfel:

  1. 6 proiecte cu o valoare de 29,2milioane euro pe axa prioritară 1 – O regiune bine conectată, ce vor pune accent pe promovarea sistemelor de transport durabile și eliminarea blocajelor din cadrul infrastructurilor rețelelor majore;
  2. 18 proiecte cu o valoare de 20,9milioane euro pe axa prioritară 2 – O regiune verde, prin care se dorește conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea în mod durabil a patrimoniului cultural și natural al zonei transfrontaliere româno-bulgare;
  3. 11 proiecte cu o valoare de 26,5milioaneeuro pe axa prioritară 3 – O regiune sigură, ce promovează adaptarea la schimbările climatice și îmbunătățirea managementului comun al prevenirii și al gestionării riscurilor în aria transfrontalieră;
  4. 32 de proiecte cu o valoare de 16,2milioane europe axa prioritară 4 – O regiune calificată şi inclusivă, prin care se încurajează o dezvoltare durabilă a unor structuri ce sprijină mediul de afaceri din aria transfrontaliera şi generează locuri de munca;
  5. 15 proiecte cu o valoare de 10,8milioane euro pe axa prioritară 5 – O regiune eficientă, prin care se doreşte creștereacapacității de cooperare între instituţiile publice,sporind eficienţa acestora în zonele transfrontaliere româno-bulgare.

De asemenea, în luna august 2017,în urma procesului de evaluare, au fost aprobate 140 de Scrisori de intenţie, din cadrul celui de-al treilea apel de depunere a proiectelor, dedicat axelor prioritare 1, 2 şi 3.

Pentru a afla mai multe informații despre Programul Interreg V-A România-Bulgaria, despre evenimentele viitoare, dar și despre proiectele transfrontaliere selectate de Comitetul de Monitorizare al Programului şi aflate în curs de implementare, vă invităm să accesați pagina de internet www.interregrobg.eu.

Related Articles

Back to top button