Actualitate

Călărași iubește Basarabia/Administrația satului natal al președintelui Dodon, SADOVA, a semnat un acord de înfrațire cu localitatea CUZA-VODĂ din județul Călărași

Vineri, 22 septembrie 2017, a avut loc semnarea acordului de înfrățire între comuna Cuza-Vodă, județul Călărași și localitatea Sadova, Raionul Călărași din Republica Moldova, o localitate situată la 60 de km de capitala țării, Chișinău, fiind cunoscută, de altfel, ca satul de baştină al preşedintelui Igor Dodon.

Înfrățirea a fost parafată de  cei doi primari, Vladimir Susarenco (Sadova) și Marius Cojocaru (Cuza-Vodă), în prezența consilierilor locali și a unioniștilor Nelu Bălașa și Auraș Ionescu din municipiul Călărași (România), respectiv Vasile Curmei din Călărași (Republica Moldova).

Edilii celor două administrații și-au prezentat localitățile exprimânduși dorința de a realiza în comun multe proiecte sociale, culturale, economice și sportive menite să apropie locuitorii de pe cele două maluri.

”Îmi pare bine să mă aflu aici la Cuza Vodă. Acest drum pe care îl parcurgem azi este unul foarte frumos, sper să avem multe realizări și să facem împreună lucruri frumoase pentru locuitorii celor două localități înfrățite”, a declarat primarul Sadovei, Vladimir Susarenco, terminând intervenția sa cu o invitație: ”Veniți la noi și o să vedeți unde ne aflăm și cum trăim!”.

La rândul său, primarul comunei Cuza Vodă, Marius Cojocaru a ținut să puncteze care sunt bazele acestui acord de înfrățire:  ”În baza principiilor cooperării bilaterale, între comunele Cuza Vodă și Sadova vor exista colaborări și proiecte la nivel de economie, cultură, învățământ, mediu, agricultură și dezvoltare, precum și evaluarea eficienței în sectorul public realizată de autoritățile publice locale, standardele de calitate pentru serviciile publice realizate de autoritățile publice locale și sport.”

În ultima perioadă, din ce în ce mai multe localităţi de pe ambele maluri ale Prutului încheie acorduri de înfrăţire pentru a realiza împreună proiecte sociale, economice, sportive și culturale.

Chiar dacă nu este o localitate cu populație numeroasă, locuitorii din Sadova au ca tradiție cultivarea căpșunelor, producția anuală fiind de 250 de tone, majoritatea ajungând la export.

Related Articles

Back to top button