Actualitate

Evaluarea misiunilor desfășurate de Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași în luna noiembrie 2017

În luna noiembrie, activitatea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi a avut ca obiectiv consolidarea susţinerii publice şi a încrederii cetăţenilor în instituţie, prin promovarea optimă a serviciilor acestei instituţii, a rolului pe care îl îndeplineşte în societate,  precum şi a modului activ în care această instituţie se implică în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor, pentru siguranţa şi în folosul acestora.

Activitatea  inspectoratului a fost guvernată de principiile transparenţei şi echidistanţei, apreciindu-se că imaginea unei instituții trebuie să fie considerată ca făcând parte din patrimoniul acesteia.

Prin acţiunile şi măsurile întreprinse în domeniul ordinii publice s-a urmărit, în principal, planificarea, organizarea, coordonarea şi conducerea în mod unitar şi eficient a misiunilor de asigurare şi restabilire a ordinii publice, segmente majore ale misiunilor ce-i revin inspectoratului.

Eforturile structurilor de ordine şi siguranţă  publică s-au concentrat pentru asigurarea cadrului organizatoric necesar bunei desfăşurări a misiunilor de menţinere a ordinii publice în sistem integrat.

Totodată, prin schimbul de date s-au identificat vulnerabilităţile, riscurile şi ameninţările la adresa misiunilor de ordine şi siguranţă publică, a misiunilor de pază şi protecţie instituţională şi s-a asigurat fondul informativ necesar fundamentării deciziilor privind executarea misiunilor de către structurile operative ale unităţii.

Misiuni – luna noiembrie

În luna noiembrie, jandarmii au executat misiuni de asigurare și menținere a ordinii publice, după cum urmează:

          Competiții sportive:

În data de 04.11.2017 au avut loc:

– partida de fotbal din Liga a II-a, dintre echipele AFC Dunărea 2005 Călărași – ASA 2013 Târgu Mureș, începând cu ora 12:00 pe stadionul Ion Comșa din municipiul Călărași;

– partida de fotbal din Liga a III-a, dintre echipele ACS Înainte Modelu- CSM Râmnicu Sărat, începând cu ora 14:00, pe stadionul Vasile Enache din comuna Modelu;

– partida de fotbal din Liga a III-a, dintre echipele CSM Oltenița- Victoria Traian, începând cu ora 14:00, pe stadionul municipal Oltenița.

În data de 05.11.2017, începând cu ora 14:00,  s-a desfășurat partida de handbal masculin din Liga I, etapa a 9-a, dintre AHC Dunărea Călărași și Steaua București, la sala polivalentă Ion C. Neagu.

În ziua de 11.11.2017, începând cu ora 14:00, pe stadionul din localitatea Borcea s-a desfășurat partida de fotbal din Liga a III-a dintre Agricola Borcea și Unirea Slobozia.

În data de 12.11.2017:

–  începând cu ora 11:00, la sala polivalentă „Ion C. Neagu” din municipiul Călărași s-a desfășurat partida de handbal masculin din Liga I, etapa a 10 a, dintre echipele AHC Dunărea Călărași 2014 și HC Vaslui.

– începând cu ora 12:00, pe stadionul „Ion Comșa”  din municipiul Călărași s-a desfășurat partida de fotbal din Liga a II a, etapa a 17 a, dintre echipele AFC Dunărea 2005 Călărași și FC Argeș.

În data de 18.11.2017

– începând cu ora 14:00, pe stadionul „Vasile Enache” din comuna Modelu, s-a desfășurat partida de fotbal, contând pentru etapa a 13 a a Ligii a III a, seria a 2 a, între echipele ACS Înainte Modelu și Delta Dobrogea Tulcea.

– începând cu ora 14:00, pe stadionul municipal Oltenița s-a desfășurat meciul de fotbal, contând pentru etapa a 13 a a Ligii a III a, seria a 2 a, între echipele CSM Oltenița și CSM Râmnicu Sărat.

– începând cu ora 16:30, la sala polivalentă „Ion C. Neagu” din municipiul Călărași  s-a desfășurat partida de futsal din Liga I, etapa a 11 a, dintre echipele AFC Dunărea 2005 Călărași și City’us Târgu Mureș.

În data de 23.11.2017, începând cu ora 18:00, la sala polivalentă „Ion C. Neagu” din municipiul Călărași s-a desfășurat partida de handbal masculin din Liga I, etapa a 12 a, dintre echipele A.H.C. Dunărea Călărași 2014 și C.S.U. Suceava. În data de 25.11.2017 începând cu ora 11:00, pe stadionul „Ion Comșa”  din municipiul Călărași s-a desfășurat partida de fotbal din Liga a II a, etapa a 15 a, dintre echipele AFC Dunărea 2005 Călărași și F.C. Metaloglobus București.

Acțiune de protest

În ziua de 20.11.2017, între orele 16:45-19:00, filiala județeană a PNL a organizat un marș urmat de un miting de protest pe traseul intersecția str. Prelungirea București – bulevardul Nicolae Titulescu – strada Prelungirea București – strada București – strada Sloboziei. Scopul acțiunii a fost reprezentat de susținerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului.

S-a estimat participarea a proximativ 1.000 de persoane.

În ziua de 05.11.2017,  începând cu ora 13:00, Consiliul Local și Primăria comunei Dorobanțu au organizat Ziua comunei-ediția a VI-a. Evenimentul s-a desfășurat în parcul din localitate și s-a estimat prezența a aproximativ 700 de persoane.

           Actiuni in cooperare cu alte instituții

La solicitare, in luna noiembrie, IJJ Călărași a executat acțiuni comune cu instituțiile cu care are încheiate planuri de cooperare, astfel:

In perioada 31.10-06.11.2017

– 2 acțiuni în cooperare cu Ocolul silvic –  4 jandarmi

– o acțiune în cooperare cu inspectorii I.T.M. Călărași – 4 jandarmi

– o acțiune în cooperare cu S.C.C.O. Călărași – 3 jandarmi

– 2 acțiuni în cooperare cu Executori Judecătorești – 11 jandarmi

– 1 acțiune în cooperare cu A.V.P.S. Oltenița – 2 jandarmi

In perioada 07.11-13.11.2017

– o acțiune în cooperare cu Poliția de Frontieră Oltenița – 1 jandarm

– o acțiune în cooperare cu D.S.V.S.A. Călărași – 2 jandarmi

– o acțiune în cooperare cu S.C.C.O. Călărași – 4 jandarmi

– o acțiune în cooperare cu Executori Judecătorești – 6 jandarmi

– o acțiune în cooperare cu I.S.U. Călărași – 2 jandarmi

In perioada 14.11-21.11.2017

– o acțiune în cooperare cu Serviciul Județean de Poliție Transporturi – 4 jandarmi

– 3 acțiuni în cooperare cu D.S.V.S.A. Călărași – 11 jandarmi

– o acțiune în cooperare cu Ocolul Silvic Lehliu – 2 jandarmi

– o acțiune în cooperare cu I.S.U. Călărași – 2 jandarmi

În decursul lunii noiembrie, zilnic au fost executate misiuni de protecție și supraveghere antiteroristă la obiectivele din responsabilitatea Inspectoratului Județean de Jandarmi Călărași și în zonele aglomerate, precum și activități de patrulare, supraveghere și intervenție în zona obiectivelor aflate în competența inspectoratului, după un program stabilit în baza analizei situației operative.

Efective de jandarmi – 5 jandarmi zilnic.                    

                            Exercițiu Oltenița

 În data de 09 octombrie a.c., începând cu ora 11.00, la sediul Judecătoriei Oltenița, a avut loc exercițiul cu tema Organizarea şi executarea intervenţiei la un obiectiv aparținând Jandarmeriei Române”.

         La acest exercițiu au participat efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, Direcției Județene de Informații Călărași și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași.

La activitate au asistat și prefectul județului Călărași, domnul Iacob George, președintele Consiliului Județean Călărași, domnul Iliuță Vasile, președintele Autorității Teritoriale pentru Ordine Publică Călărași, domnul Enciu Nicolae, șefii instituțiilor aparținând Ministerului Afacerilor Interne, precum și reprezentanți ai Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Publicul prezent a urmărit următorul scenariu:

„Două persoane înarmate au pătruns în interiorul clădirii Judecătoriei Oltenița şi au tras focuri de armă asupra jandarmului aflat în postul de control-acces rănindu-l grav, apoi au luat ostatici cinci persoane aflate în sala de judecată.

După alertarea efectivelor, Grupa de Supraveghere şi Ordine Publică Olteniţa împreună cu efective din cadrul Poliției Municipiului Olteniţa, ajunse la faţa locului, au trecut la izolarea zonei şi au luat măsuri de interzicere a traficului pietonal şi auto din zona Judecătoriei.

S-a constituit punctul de comandă înaintat care a preluat conducerea activităţilor din teren.

Imagini cu cei doi suspecţi au fost transmise către punctul de comandă şi s-a reuşit identificarea acestora, una dintre persoane fiind cunoscută cu antecedente în comiterea de infracţiuni la regimul materiilor explozive şi deţinere ilegală de arme şi muniţii.

S-a acţionat cu personal specializat pentru negocierea cu suspecţii aflaţi în interior prin intermediul telefonului fix aflat în interiorul sălii de judecată. Aceştia au susţinut că sunt nemulţumiţi de o măsură privativă de libertate dispusă de Judecătoria Olteniţa împotriva mai multor membri ai grupării infracţionale din care şi ei fac parte.

La faţa locului a sosit Grupa 1 Acţiuni Speciale şi Antiteroriste care a pătruns în interiorul sălii de judecată şi a reuşit capturarea celor doi suspecţi fără folosirea armamentului, aceştia fiind surprinşi de intervenţia rapidă a forţelor de ordine. Nu este rănit nici un suspect iar echipele au ieșit din obiectiv cu suspecţii imobilizaţi. Persoanele aflate în interior au fost evacuate şi conduse către punctul de triere unde au fost verificate și li s-au acordat îngrijiri medicale, undea fost cazul.

La momentul ieşirii, unul dintre suspecţi a susţinut că toată clădirea va fi aruncată în aer deoarece a plasat un dispozitiv exploziv improvizat în interior.

Punctul de comandă a dispus, în baza informaţiilor obţinute, solicitarea Echipei de Intervenţie din cadrul Direcției Județene de Informații Călărași, care a acţionat pentru extragerea şi neutralizarea dispozitivului exploziv improvizat depistat, prin disrupere mecanică.

     După neutralizarea dispozitivului exploziv improvizat, echipa de specialişti din cadrul Direcției Județene de Informații Călărași a executat controlul pirotehnic al întregii clădiri.

După încheierea activităţilor, lucrători specializaţi din cadrul Serviciului Criminalistic al Poliției Municipiului Olteniţa au acţionat pentru efectuarea cercetării la faţa locului, ridicarea probelor, etc”.

 Admitere școli militare de subofițeri

În anul școlar 2017-2018, sesiunea de admitere ianuarie 2018, Jandarmeria Română recrutează candidați pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi, după cum urmează:

– pentru Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Grigore Alexandru Ghica din Drăgășani350 de locuri, din care 3 locuri pentru romi și 2 locuri pentru alte minorități;

– pentru Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Petru Rareș din Fălticeni350 de locuri, din care 3 locuri pentru romi și 2 locuri pentru alte minorități.

Cererile-tip de înscriere se depun de către candidați personal, la structura de resurse umane din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, până la data de 05.12.2017.

             Tematica și bibliografia de concurs, cât și planificarea probelor de concurs sunt afișate pe site-urile oficiale ale celor două unități de învățământ.

În vederea demarării demersurilor pentru întocmirea dosarelor de candidat, persoanele interesate pot lua legătura cu compartimentul de resurse umane al IJJ Călărași, pentru luare în evidență și alte precizări suplimentare.

Modalitățile de contact sunt afișate pe site-ul oficial al Inspectoratului Județean de Jandarmi Călărași la secțiunea Carieră.

              În vederea unei informări directe și transparente a cetățenilor, în ziua de 12 noiembrie, în județul Călărași a fost prezentă o autospecială a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, inscripționată cu mesaje în scopul atragerii unui număr cât mai mare de potențiali candidați.

Împreună cu lucrători din cadrul biroului de resurse umane al IJJ Călărași, caravana constituită a purtat discuții și a împărțit flyere cetățenilor din Municipiul Călărași și localitățile Ștefan-Vodă,  Perișoru și Ștefan cel Mare.

Deces Chirea Lucian

Din nefericire, in luna noiembrie, instituția noastră a trecut și printr-un eveniment nefericit, anume pierderea unui coleg, anume plutonier adjutant Chirea Lucian, subofițer din cadrul Detașamentului 4 de Jandarmi Dragoș Vodă.

Colegul nostru, în vârstă de 44 ani a fost chemat la cele vesnice în ziua de 09 noiembrie, lasând in urma sa o soție și doi copii minori.

Campanie plantare copaci

            Vineri 8 decembrie 2017, ora 10:00, Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași este invitat să participe în mod benevol cu efective la o campanie de împădurire în localitatea Dragalina.

La această activitate va participa și comanda unității.

Concluzii:

Având în vedere cele relatate, in luna noiembrie 2017, situația pe categorii de misiuni de asigurare, menținere și restabilire a ordinii publice s-a desfășurat în bune condiții.

Totodată, precizăm faptul că implicarea activă în gestionarea situaţiei operative şi  adaptarea misiunilor la factorii ce influenţează starea infracţională din zona de competenţă, precum şi intensificarea schimbului de date la nivelul factorilor de conducere din cadrul sistemului de ordine şi siguranţă publică a făcut posibilă evitarea actelor de tulburare gravă a ordinii și liniștii publice.

Related Articles

Back to top button