S-a deschis patinoarul din fața Primăriei Călărași/Cea mai mare distracție în aer liber
În perioada 30 noiembrie 2017-30 ianuarie 2018, Primăria Municipiului Călărași pune la dispoziția călărășenilor un patinoar, în cadrul Sărbătorilor de iarnă. Consiliul Local Municipal Călărași a aprobat marți, 28 noiembrie, în ședință ordinară, Regulamentul de exploatare și gestionare al acestui patinoar, precum și tariful de acces. Patinoarul, amplasat în parcarea primăriei pe o suprafață de 300 metri pătrați, va fi deschis în fiecare zi, între orele 10.00-22.00, iar în zilele de 25 decembrie, 31 decembrie și 1 ianuarie acesta va fi închis. Programul de funcționare poate fi modificat în funcție de evoluția condițiilor meteorologice precum și de solicitările privind utilizarea pistei.
Cele mai importante reguli impuse în utilizarea patinoarului sunt următoarele:
patinoarul poate fi utilizat de orice persoană cu condiţia respectării prevederilor prezentului regulament; patinajul se face pe risc propriu si numai cu respectarea obligațiilor stabilite si asumate;
programul de funcţionare: zilnic 10,00 – 22,00 în afara zilelor de 25,31 decembrie 2017 și 1 ianuarie 2018 cand patinoarul este inchis;
durata unei serii: 1 oră și 30 min;
seriile vor funcţiona după următorul program:
- 10,00-11,30
- 12,00-13,30
- 14,00-15,30
- 16,00-17,30
- 18,00-19,30
- 20,00-22,30
tariful obligatoriu: 5,00 lei/persoană/serie, indiferent dacă timpul petrecut pe patinoar sau timpul de folosire a patinelor este o fracțiune dintr-o serie;
utilizatorul va completa și va semna formularul indicat de către organizator care îi va retine cartea de identitate/carnet de elev vizat; acest document se va restitui la ieșirea de pe pistă;
patinele nu se pot transmite de la un utilizator la altul, fiecare utilizator fiind obligat să utilizeze si sa restituie, personal, patinele, utilizând tichetele emise de către organizator;
utilizatorul poate folosi patine personale sau puse la dispoziție de organizator;
intrarea pe patinoar se va face doar prin locul special amenajat, pe baza tichetului eliberat de organizator;
se va patina DOAR în sensul acelor de ceasornic conform indicației aplicata pe mantinela – DIRECTIA DE PATINAJ, in ritm constant, fără viteză, într-o manieră care să nu pună în pericol securitatea celorlalți patinatori, fiind interzis patinajul în forță, cu viteză sau balansul printre ceilalți patinatori;
în cazul căderii pe pista se vor ridica mâinile pentru evitarea accidentelor, respectând regula – AI CĂZUT, ȚINE MÂINILE SUS!
se vor respecta cu stricteţe anunţurile şi indicaţiile personalului care asigură funcţionarea patinoarului;
copiii cu vârsta mai mica de 7 ani au acces cu patine şi DOAR însoţiţi de persoane care au echipament adecvat pentru patina;
este interzisa urcarea pe mantinelă, spargerea gheții în mod intenționat sau deteriorarea elementelor pistei de patinaj;
prin intrarea pe gheață, utilizatorul își exprimă implicit acceptul pentru respectarea tuturor regulilor afișate la loc vizibil și a căror insusire este obligatorie inainte de accesul pe pista; nerespectarea acestora poate duce la excluderea persoanelor în cauză de pe patinoar, fără obligația returnării banilor;
se va respecte incadrarea in numarul permis de participanti simultan pe pista de patinaj, numar stabilit de organizator si afisat la intrarea pe pista;
se va folosi patinoarul numai cu patine;
se va evita atingerea cu mâna a lamelor patinelor deoarece sunt foarte tăioase;
nu se vor introduca în incinta patinoarului băuturi alcoolice, arme sau alte obiecte ce pot periclita siguranța celorlalți participanți la activitatea de patinaj;
nu se vor practica jocuri care pot pune în pericol siguranța celorlalți participanți la activitatea de patina, fiind interzisă practicarea unor jocuri („leapșa”,”trenuleţul”, etc.) în afara celor organizate;
nu se vor purta pe umeri, în braţe, în spate alte persoane (inclusiv copii), aparate foto, video, genţi, etc., pe timpul patinajului;
nu se vor introduce pe gheaţă pucuri de hochei sau alte echipamente şi accesorii dacă nu fac obiectul unui concurs organizat;
nu se va arunca cu bulgări de zăpadă sau alte obiecte în incinta patinoarului sau în afara lui;
nu se va intra pe patinoar cu mâncare şi băuturi alcoolice, arme sau a altor obiecte ce pot periclita siguranţa celorlalţi participanţi la agrement;
nu se va intra pe patinoar în stare de ebrietate sau dacă s-au consumat substanţe ce pot afecta echilibrul şi luciditatea utilizatorului;
nu se va fuma pe suprafața gheții;
utilizatorul nu va folosi un limbaj obscen, se va comporta civilizat, nu va deteriora bunurile cu care este dotat patinoarul;
nu se va iesi cu patinele închiriate în afara zonei destinată patinajului;
nu se va manifesta o atitudine ostilă, dispreţuitoare faţă de personalul patinoarului şi indicaţiile acestuia;
nu se vor folosi telefoane mobile pe timpul patinajului;
utilizatorul va anunta îndată orice accidentare;
utilizatorul va lua măsuri corespunzătoare pentru siguranța obiectelor personale;
utilizatorul va plati despagubirile produse din vina sa aferente daunelor produse asupra pistei, utilajelor, echipamentului, etc utilizate in timpul functionarii patinajului.
INTERZIS însoțitorilor:
să se sprijine sau să depoziteze obiecte pe mantinelă;
să aglomereze căile de deplasare a patinatorilor spre și dinspre suprafața gheții;
să fumeze în apropierea pistei;
să arunce cu bulgari sau alte obiecte în patinatori sau să poarte cu aceștia dialoguri cu limbaj obscene;
să arunce deseuri menajere (gunoaie) in alte locuri decat in recipientii ;
să ofere patinatorilor peste mantinelă diverse obiecte , mîncare, băuturi, etc.;
să distragă atenția patinatorilor (aceștia pot deveni victime ale accidentărilor);
- Nerespectarea acestui regulament duce la evacuarea persoanei implicate, atât de pe gheaţă cât şi din incinta patinoarului, ulterior, interzicerea accesului în complex pe o perioadă nedeterminată.
- Patinajul se face pe risc propriu. Administrația patinoarului nu răspunde de eventualele accidentări ale patinatorilor sau de orice prejudiciu material sau moral suferit în timpul activității de patina;
- Administrația patinoarului nu răspunde de pierderile obiectelor personale.
- Deoarece calitatea gheții și condițiile de patinaj în siguranță sunt influențate de condițiile meteorologice, administrația locală își rezervă dreptul de a modifica programul de funcționare al patinoarului.
SE RECOMANDA UTILIZAREA ECHIPAMENTULUI DE PROTECTIE
(CASCĂ DE PROTECȚIE, COTIERE ȘI GENUNCHIERE)
BIROUL DE PRESĂ