Viceprim-ministrul Paul Stănescu, Ministrul Dezvoltării Regionale, întâlnire cu primarii din județul Călărași
La invitația președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță și a secretarului de stat, Ciprina Pandea, Viceprim-ministrul Paul Stănescu, Ministrul Dezvoltării Regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene s-a întâlni vineri, 15 decembrie, la sediul Consiliului Județean Călărași, cu primarii tuturor localităților și municipiilor din județul Călărași.
Discuțiile s-au axat pe contractele de finanţare prin PNDL, care vizează modernizarea sau reabilitarea infrastructurii, despre problemele întâmpinate de autoritățile călărățene, dar și despre viitoarele finanțări ale diverselor lucrări de investiții.
Viceprim-ministrul Paul Stănescu a menționat că Executivul a aprobat alocarea suplimentară a sumei de 40 de milioane lei pentru finanțarea lucrărilor de investiții realizate pentru proiectele incluse în Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) etapa I. Banii provin din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului și au fost alocați printr-o hotărâre .Bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene pe anul 2017 va fi suplimentat cu această sumă la capitolul “Locuințe, servicii și dezvoltare publică’, titlul “Transferuri între unități ale administrației publice”.
În prima etapă a PNDL sunt incluse 4.607 obiective de investiții pentru care au fost alocate, până în prezent, 2,0551 miliarde lei.
La întâlnirea cu Viceprim-ministrul Paul Stănescu au fost prezenți secretarii de stat Ciprian Pandea și Adrian Gâdea, deputatul Sorin Vrăjitoru, președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, prefectul județului Călărași, George Iacob, primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, precum și toți primarii localităților județului Călărași.