ActualitateAdministratie

Călărași/Au început lucrările la bazinul de înot din incinta Stadionului Municipal

Călărășenii vor merge la anul pe vremea asta să înoate în noul bazinul de înot, lucrările la acest obiectiv care valorează peste 6 milioane de lei, fiind demarate zilele trecute.

Încă din 2014, Primăria Municipiului Călărași a solicitat sprijinul Companiei Naționale de Investitii, pentru  finanțarea unui bazin de înot școlar. La sfârșitul lunii noiembrie 2015, Consiliu Local lua hotărârea privind predarea catre MDRAP prin Compania Națională de Investițiia amplasamentului – teren în suprafață de 8127 mp și asigurarea condițiilor  în vederea executării obiectivului de investiții ”Construire bazin de înot didactic”, în municipiul Călărași, Bulevardul Republicii, nr.2C, județul Călărași.

În data de 29.01.2016 a fost  încheiat Procesul verbal nr 4412/29.01.2016 între CNI și U.A.T. Municipiul Călărași de predare amplasamentului unde se va construi bazinul de înot, conform cerințelor CNI, punându-se la dispoziție  terenul în suprafață de 8127 mp, teren aparținând domeniului privat al municipiului Călărași, situat în Bulevardul Republicii, nr. 2C (incinta Stadionului Municipal).

În iunie 2016, Primăria Municipiului Călărași a primit din partea CNI  o comunicare  conform căreia  ”În  urma transmiterii întregii documenatii aferente  obiectivului de investiții “Construire bazin de înot didactic”,  în municipiul Călărași, Bulevardul Republicii nr. 2C, judetul Călărași,   spre verificare către proiectantul proiectului pilot – SC Tecon, aceștia sesizând că “Singura problema ar fi ca în studiul geotehnic este ceruta o perna de leoss de 80 cm care va ridica costurile de investiție”. În acest sens, eventualele costuri suplimentare generate de soluțiile de fundare stabilite prin studiul geotehnic să fie suportate de către beneficiar din buget, în acest sens fiind aprobată, la acel moment,o Hotărâre de Consiliu Local.

După aceste demersuri, la începutul anului 2017, Compania Națională de Investiții a demarat procedura de achiziție publică a contractului –Proiectare-faza de adaptare la amplasament și asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții ”Construire bazin de înot didactic, în municipiul Călărași, bulevardul Republicii, nr. 2C, județul Călărași”.

În august 2017, Primăria Municipiului Călărași a predat, în prezența reprezentanților Companiei Naționale de Investiții, amplasamentul pentru acest obiectiv de investiții antreprenorului SC Construcții Erbașu SA București, asta după ce în 21 iulie 2017 a fost semnat contractul de proiectare și execuție.

Potrivit memoriului tehnic, clădirea are un regim de înălțime P+1, cu o suprafață construită de 840 mp, ea fiind configurată astfel: PARTER: hol primire, grupuri sanitare (fete/baieți), vestiare (băieți/fete/instructor), centrală tratare aer, spațiu de depozitare, bazin de compensare, stație filtrare apă, stație de tratare și pompare apă ETAJ: hol, plajă și zonă încălzire, grup sanitar, zonă public și bazinul în suprafață de 312,50 mp.

Potrivit informațiilor furnizate de Primăria Călărași, constructorul a indicat ca termen de finalizare luna decembrie a anului 2018. Până atunci, în paralel, Primăria Municipiului Călărași lucrează la racordarea utilităților, amenajarea unei parcări exterioare, dar și a unui teren multifuncțional de sport.

Related Articles

Back to top button