Ziua Armatei/ Omagiu adus militarilor de liberalii călărășeni
Liberalii călărășeni au adus, în această dimineață, un omagiu tuturor militarilor care au scris istorie pentru țară prin jertfa lor supremă.
Au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor din Cimitirul Central și la Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial, în municipiul Călărași, de către o delegație condusă de președintele PNL Călărași, Emil Dumitru, din care au făcut parte candidații liberali călărășeni în alegerile parlamentare din 6 decembrie.
Ziua Armatei Române, marcată în fiecare an pe 25 Octombrie, este un prilej pentru Organizația Județeană Călărași a Partidului Național Liberal de a adresa gânduri pline de recunoștință veteranilor de război, eroii în viață ai României pentru care datoria față de libertatea țării noastre a însemnat crezul suprem. Totodată, transmitem aprecieri deosebite ofițerilor, subofițerilor, ostașilor și militarilor de toate gradele, aflați în slujba țării sub drapelul tricolor, ce își fac datoria cu dăruire și profesionalism.