Politica

Emil Florian Dumitru, candidat PNL pentru Camera Deputaților: ” 830.000 de fermieri din România vor fi scutiți să mai alerge după hârtii”

Emil-Florian Dumitru este cel care deschide lista de candidați pentru Camera Deputaților la alegerile din 6 decembrie 2020.

În prezent ocupă funcția de secretar de stat în cadrul MADR, de aceea este de părere că instituțiile statului trebuie să comunice foarte bine între ele pentru a fi eliminată birocrația, cu precădere în domeniul agricol.

”Pentru a beneficia de plăți directe, 830.000 de fermieri din România vor fi scutiți să mai alerge după hârtii:Fermierii vor depune la APIA numai cererea de plată şi, dacă este cazul, documente care nu sunt emise de terţi. Extrasul din Registrul Agricol, extrasul din Registrul Naţional al Exploatațiilor, extrasul din Registrul de Rasă sau extrasul ONRC, nu vor mai fi solicitate fermierilor. Instituțiile statului vor comunica între ele, așa cum se întâmplă în orice țară civilizată.

Agricultorii, mai ales cei cu ferme mici sau medii, precum şi cei cu exploataţii agricole mixte se vor putea concentra acum doar asupra producţiei agricole. În plus, este eliminat riscul depunerii unor documente neconforme, iar verificările efectuate de APIA vor fi mai exacte, eliminând mare parte din riscul corecţiilor financiare”, punctează Emil-Florian Dumitru.

Toate modificările sunt cuprinse într-un proiect de lege al parlamentarilor PNL, votat de Camera Deputaților și care va merge la președinte pentru promulgare. Proiectul este inițiat de vicepreședintele PNL, Daniel Constantin, fiind parte dintr-un proces amplu de eficientizare a administrației, acțiuni ce vor fi continuate de Guvernul liberal și în anii următori. PNL Călărași

Related Articles

Back to top button