Deputat Emil-Florian Dumitru: ”3,26 miliarde euro este bugetul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) destinat perioadei de tranziție 2021-2022”
Deputat Emil-Florian Dumitru: ”3,26 miliarde euro este bugetul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) destinat perioadei de tranziție 2021-2022, sumă ce este împărțită către FEADR 2021-2027 CFM (Cadrul Financiar Multianual) 2.569,10 milioane euro și fonduri EURI (Instrumentul de Relansare al Uniunii Europene) 692,09 milioane euro.
Alocările au fost prioritizate în funcție de rezultatele analizei SWOT și analizei nevoilor care au fost efectuate în cadrul MADR în parteneriat cu mediul asociativ din agricultură, ținându-se cont totodată de prioritățile programului de guvernare.De asemenea, conform Regulamentului de tranziție, 37% din sume vor fi alocate măsurilor de clima, mediu si bunăstare.
În următorii doi ani, banii europeni, pe măsuri și submăsuri, sunt împărțiți astfel:➢ Submăsura sM4.1 “Investiții în exploatații agricole”: 760 milioane euro alocare publică (CFM) pentru componentele:- achiziții simple și echipamente de irigații în fermă: 125 mil. euro- vegetal (condiționare, procesare în fermă și marketing): 55 mil. euro- zootehnic (condiționare, procesare în fermă și marketing): 55 mil. euro- tineri fermieri (achiziție utilaje, vegetal și zootehnic): 75 mil. euro- zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – NAȚIONAL: 240 mil. euro- zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – MONTAN: 60 mil. euro- legume (inclusiv în spatii protejate) și cartofi (producție primară, condiționare și marketing): 100 mil. euro- legume, cartofi (condiționare, procesare și marketing): 50 mil. euro➢ Submăsura sM4.1a “Investiții în exploatații pomicole”: 122,7 milioane euro alocare publică (CFM)➢ Submăsura sM4.2 “Sprijin pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole”: 140 milioane euro alocare publică (CFM)➢ Submăsura sM4.2a “Sprijin pentru investiții în procesarea și marketingul produselor din sectorul pomicol “: 10 mil. euro alocare publică (CFM)➢ Submăsura sM4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole” – componenta drumuri agricole: 100,66 mil. euro alocare publică (CFM)➢ Submăsura sM6.1 “Instalare tineri fermieri”: 100 mil. euro fonduri EURI➢ Submăsura sM6.2 “Sprijin pentru înființarea de activități neagricole”: 50 mil. euro fonduri EURI➢ Submăsura sM6.3 “Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”: 87 mil. euro fonduri EURI➢ Submăsura sM6.4 “Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”: 100 mil. euro fonduri EURI➢ Submăsura sM9.1 “Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”: 5 mil. euro alocare publică (CFM)➢ Submăsura M10 „Agromediu și climă”: 142 mil. euro alocare publică (CFM) și 146,76 mil. euro fonduri EURI➢ Submăsura M11 „Agricultură ecologică”: 129,63 mil. euro alocare publică (CFM) și 102,65 mil. euro fonduri EURI➢ Submăsura M13 „Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice”: 660,12 mil. euro alocare publică (CFM)➢ Submăsura M14 „Bunăstarea animalelor”: 273,60 mil. euro alocare publică (CFM)➢ Submăsura sM16.4 “Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare”: 40 mil. euro fonduri EURI➢ Submăsura sM16.4a “Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare”- pomicultură. 10 mil. euro fonduri EURI➢ Submăsura sM17.1 “Prime pentru asigurarea culturilor a animalelor si a plantelor”: 20 mil. euro alocare publică (CFM)➢ Măsura M19.1 „Sprijin pregătitor pentru dezvoltarea viitoarelor Strategii de Dezvoltare Locală”: 5 mil. euro fonduri EURI➢ Măsura M19.2 “Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală”: 100 mil. euro alocare publică (CFM)➢ Măsura M19.4 „Sprijin pentru cheltuieli de funcționare și animare GAL-uri ”: 23 mil. euro fonduri EURI
Este foarte important pentru toți cei interesați să urmărească cu atenție toate informațiile astfel încât să cunoască cu exactitate, în perioada următoare, calendarul exact cu perioadele în care vor fi deschise măsurile.
Modernizarea agriculturii a început prin implementarea politicilor publice de creștere a competitivității economice sectoriale astfel încât, mica exploatație agricolă să poate deveni eficientă și să nu mai fie mijloc informal de protecție socială, profund dependentă de stat.
Modernizarea infrastructurii rurale face ca agricultura românească să valorifice oportunitățile accesului la fondurile europene prin aceste forme de susținere echitabilă a tuturor fermierilor.
Prin astfel de măsuri, agricultura românească începe să își consolideze performanțele și să devină competitivă pe termen lung, fără dependențe sau vulnerabilități. Este o realitate prin care se poate demonstra că zona agricolă devine, pas cu pas, o sursă durabilă de creștere economică.
Reformarea exploatațiilor agricole prin absorbția fondurilor europene și simplificarea administrativă constituie tot atâtea direcții clare în care România trebuie să facă pași hotărâți și ireversibili, așa cum PNL și-a propus prin programul de guvernare. Da, am început să DEZVOLTĂM ROMÂNIA! ”