Localitățile județului Călărași au depus proiecte, în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare de aproximativ 2,2 miliarde lei
Programul național „Anghel Saligny” presupune investiții de 50 de miliarde de lei în comunitățile locale, pentru realizarea de drumuri, canalizări și infrastructură de gaze. Cu privire la acest subiect, senatorul Ciprian Pandea, a precizat în cadrul unei conferințe de presă că localitățile județului Călărași au depus proiecte în valoare de aproximativ 2,2 miliarde lei.
”Săptămâna viitoare, luni, se va încheia perioada de depunere a proiectelor în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Până astăzi (n.r. vineri, 5 noiembrie), au fost depuse din județul Călărași proiecte în valoare de aproximativ 2,2 miliarde de lei. Încercăm să finanțăm cât mai multe dintre ele, finanțarea totală a programului fiind de 50 de miliarde de euro, sper să avem șansa ca alte județe să fi depus proiecte în valoare mai mică, astfel încât să putem finanța noi cât mai multe dintre cele depuse”, a menționat Pandea.