Senator Pandea: ”Ministrul Dezvoltării a semnat ordinul privind finanțarea construirii a trei noi creșe în județul Călărași”
A demarat Programul național de construire de creșe noi al Guvernului. Ministerul Dezvoltării a aprobat primele 43 de creșe.
S-a semnat ordinul privind finanțarea construirii a trei noi creșe în județul Călărași, a anunțat senatorul liberal Ciprian Pandea în cadrul unei conferințe de presă. Cele două creșe din municipiul Călărași se vor construi în cartierul Mircea Vodă și în cartierul de Tineri. Creșa din municipiul Oltenița se va regăsi pe Bd. Republicii, nr. 1 F.
”Vor fi construite două creșe în municipiul Călărași și una în municipiul Oltenița. Creșele vor fi moderne, prietenoase cu mediul înconjurător, vor avea parte de surse regenerabile de energie, cu panouri fotovoltaice. Spre deosebire de Oltenița, municipiul Călărași mai are în achiziție publică lucrările de extindere a actualei creșe, prin fonduri europene. Acolo vreau să amintesc tuturor că este vorba de proiect demarat de administrația liberală.”
Finanțarea construcției creșelor este asigurată, în proporție de 100%, de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.