Borcea/ S-au depus ofertele pentru licitația privind reabilitarea, modernizarea și dotarea căminului cultural
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a semnat la 12 iulie 2021, Ordinul 986 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Reabilitare, modernizare și dotare cămin cultural, Sat Borcea, Strada Calea Călărași, Nr. 181, comuna Borcea, județul Călărași” din Subprogramul ”Așezăminte culturale” din cadrul Programului Național de Construcții de interes public sau social.
În acest sens, Compania Națională de Investiții a publicat pe 12 octombrie 2021, pe SEAP, procedura de licitație pentru proiectul ce vizează – Proiectare/asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții: „Reabilitare, modernizare și dotare cămin cultural, Sat Borcea, Strada Calea Călărași, Nr. 181, comuna Borcea, județul Călărași”.
Pentru proiectare au fost stabilite 3 luni, pentru execuție 12 luni, iar pentru perioada de garanție de bună execuție a lucrărilor au fost stabilite 36 de luni.
Valoarea estimată a proiectului este de 3.709.630,33 lei fără TVA și cuprinde:
- Cheltuieli pentru proiectare si asistență tehnică: 99.756,82 lei
- Cheltuieli pentru investiția de bază: 3.562.743,38 lei
- Alte cheltuieli 47.130,13 lei din care organizare de șantier + lucrări de construcții 47.130,13 lei
Până pe 26 noiembrie, firmele interesate au putut să își depună ofertele, iar în prezent, procedura de achiziție este în faza de evaluare a calificării tehnice și financiare, ce va dura până pe 18 ianuarie 2022, iar pasul final va consta în deliberare și atribuirea contractului, asta dacă nu vor exista contestații.
Pentru acest proiect și-au depus ofertele două grupuri de firme.
Primarul localității Borcea, Aniel-Theodor Nedelcu Pațurcă este de părere că încă un obiectiv, propus de administrația condusă de domnia sa, se concretizează în beneficiul concetățenilor săi.