Consiliul pentru Dezvoltare Regională Sud – Muntenia, reunit în ultima ședință din anul 2021
Joi, 16 decembrie, la sediul central al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia din municipiul Călărași, a avut loc în sistem hibrid (fizic și prin intermediul mijloacelor de comunicare on-line) ultima ședință din acest an a Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CpDR) Sud Muntenia.
Proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi spre aprobare au avut în vedere activitatea Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud -Muntenia (ADR Sud Muntenia). Astfel, membrii CpDR au avizat favorabil: raportul de activitate al Agenției, proiectele referitoare la modificarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, precum și noua organigramă, alături de statul de funcții al instituției și proiectul de buget al Agenției aferent anului 2022. De asemenea, a fost aprobată contribuția Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia în cadrul programului „South-Muntenia Energy Efficency for Public Buildings Investment Programme” (SMEE-PB) în regiunea Sud Muntenia, finanțat din Horizon 2020 Framework Programme for Research and Innovation implementat de Banca Europeană de Investiții (E.L.E.N.A.).
Informările realizate la finalul reuniunii au vizat prezentarea proiectului strategic „Centru de Date Regional Sud Muntenia”, ce ar urma să fie propus spre finanțare în viitorul Program Operațional Regional Sud -Muntenia 2021-2027, și activitățile desfășurate de Agenție pentru pregătirea Programului Operațional Regional Sud – Muntenia 2021-2027, inclusiv a documentelor conexe.
Au fost prezentate, de asemenea, stadiile implementării Programului Operațional Regional 2014-2020, precum și a proiectelor cu finanțare europeană pe care le are în desfășurare Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud – Muntenia în calitate de lider/partener.
Nu în ultimul rând, membrii Consiliului au fost informați cu privire la constituirea bazei de date cu proiecte ce ar putea servi drept model în accesarea fondurilor europene pentru perioada 2021-2027 și despre atribuțiile Agenției cu privire la implementarea Planul Național de Redresare și Reziliență în Regiunea Sud – Muntenia, în perioada 2021-2026.
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Sud – Muntenia este organismul regional deliberativ, fără personalitate juridică, care este constituit şi funcționează pe principii parteneriale la nivelul regiunii de dezvoltare Sud – Muntenia. Consiliul are rolul de a coordona activitățile de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională și este alcătuit din 28 de membri, câte patru de la nivelul fiecărui județ din regiune (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova şi Teleorman), după cum urmează: președintele consiliului județean, reprezentantul consiliilor locale municipale, reprezentantul consiliilor locale orășenești, reprezentantul consiliilor locale comunale.