ActualitateAdministratie

Bilanț 2021 ITM Călărași/Amenzi de peste 170.000 de euro

În baza Programului Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii şi I.T.M. Călăraşi pe anul 2021, toate acţiunile de control şi campaniile de verificare, au fost realizate de inspectorii de muncă, în condiţiile stării de alertă, pe tot parcursul anului 2021, acestea fiind îndreptate, cu preponderenţă, în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă, supravegherii pieţei şi muncă nedeclarată.

Au fost aplicate un număr de 112 amenzi contravenţionale, valoarea acestora fiind de peste 850 000 lei(170.000 de euro) şi peste 1500 avertismente.

Au fost verificaţi 2310 agenţi economici, fiind constatate un număr de 3064 neconformităţi şi dispuse măsuri de remediere a acestora cu termene stabilite.

Au fost aplicate sancţiuni în baza Legii 55/2020, referitoare la starea de alertă, pentru nerespectarea măsurilor din această perioadă, în valoare de 31000 lei.

Pe parcursul anului 2021 au fost în lucru, în vederea cercetării, 47 de evenimente, cărora li s-a stabilit caracterul şi încadrarea ca accidente de muncă cu invaliditate, incapacitate temporară de muncă sau mortale.

Au fost eliberate un număr de 66751 documente şi înregistrate 14 contracte colective de muncă.

Si pe parcursul anului 2022 se vor avea  în vedere campaniile şi acţiunile din cadrul Programului Cadrul de Acţiuni al Inspecţiei Muncii şi al ITM Călăraşi, pe linia informării, colaborării şi verificării modului de respectare a legislaţiei muncii, atât de lucrători cât şi de angajatori.

Inspector Şef, Ionel STAN

Related Articles

Back to top button