Cei mai buni sportivi ai anului 2021, premiați la Gala Stelelor Canotajului Românesc
Cei mai buni canotori ai anului 2021, printre care și sportivii medaliați la Jocurile OIimpice de la Tokyo, au fost premiați în cadrul Galei Stelelor Canotajului Românesc. Cu ocazia acestui eveniment, a fost anunțat oficial noul parteneriat de mobilitate al Federației Române de Canotaj cu Țiriac Auto și Ford, dar și cu Fundația Ion Tiriac.
Gala Stelelor Canotajului Românesc, prezentată de Teodora Tompea, s-a desfășurat miercuri, 2 martie, la Showroom-ul Ford/ Țiriac Auto din Băneasa și a celebrat excelența în sport.
Pentru al patrulea an consecutiv, Federația Română de Canotaj are cel mai de succes lot de sportivi al României și a încheiat anul 2021 cu performanțe istorice. Anul trecut, palmaresul Federației s-a îmbogățit cu 30 de medalii, între care singura medalie de aur obținută de România la Jocurile Olimpice de la Tokyo, 2 medalii olimpice de argint, 6 medalii la Campionatele Europene de Seniori (2 de aur și 4 de argint), 16 medalii la Europenele de Tineret și Juniori (10 de aur și 6 de argint) și 5 medalii la Campionatele Mondiale de Tineret și Juniori (3 de aur și 2 de bronz).
„Sunt mândră că Federația Română de Canotaj este, pentru al patrulea an la rând, Federația cu cele mai bune performanțe din sportul românesc. Îi felicit pe această cale pe toți sportivii, antrenorii și întreg colectivul tehnic pentru munca pe care o depun zi de zi.
Doresc să mulțumesc de asemenea Ministerului Sportului și Comitetului Olimpic și Sportiv Român pentru susținere, dar mai ales partenerilor noștri din sfera privată, sponsori ai Federației și ai acestui eveniment, care ne-au înțeles lipsurile cu care se confruntă de atâția ani sportul românesc și ne-au ajutat prin finanțări, produse și servicii nu doar să supraviețuim, ci și să obținem performanțe olimpice”, a declarat în discursul de început Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj.
Valeria Sabo Ratcu a fost prezentată în calitate de nou consultant de imagine al Federației Române de Canotaj.
Elisabeta Lipă a anunțat noul parteneriat al Federației cu Țiriac Auto și Ford, dar si cu Fundația Ion Țiriac. Prin intermediul acestuia, Fundația Tiriac și Țiriac Auto își exprimă susținerea în dezvoltarea sportului în România și încurajează practicarea acestuia, punând la dispoziția Federației Române de Canotaj cinci autoturisme Ford (3 modele Ford Ecosport și 2 unități Ford Transit Custom).
„Prin intermediul acestui parteneriat, Fundația Țiriac și Țiriac Auto pun la dispoziția Federației cinci mașini și suportul necesar pentru a susține canotorii din România. Suntem onorați de această asociere pentru că, înainte de toate, este un parteneriat care îi ajută pe sportivi și care încurajează sportul românesc. Sportivii sunt ambasadorii României și este mai mult decât necesar să îi sprijinim și să îi încurajăm pentru a continua să obțină performanțe care să crească vizibilitatea țării noastre”, a declarat Ion Țiriac.
„Sportul românesc are nevoie de susținere, iar performanța nu există fără sprijinul mediului de afaceri. Sportivii noștri muncesc, sunt determinați și talentați, fac tot ce ține de ei pentru a urca România pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor internaționale. Au însă nevoie de condiții bune în care să își desfășoare activitatea. Mulțumesc Fundația Țiriac și Țiriac Auto pentru acest parteneriat care sunt sigură că va fi unul de frumos, de lungă durată și cu rezultate extraordinare. Îi mulțumesc domnului Ion Țiriac, omul care știe mai bine decât oricine că performanța în sport merită apreciată la adevărata valoare și susținută continuu, în numele sportivilor și al tuturor colegilor mei de la Federație”, a declarat Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj.
Tot la Gala Stelelor Canotajului Românesc a fost anunțat și noul parteneriat al Federației Române de Canotaj cu Pro Natura.
La Gala Stelelor Canotajului Românesc au participat nume importante din sportul românesc, precum Ion Țiriac, Narcisa Lecușanu, Bogdan Stelea și Octavian Bellu.
Premierea sportivilor a început cu laureații din Lotul de Juniori. Diplomele lor au fost ridicate de doamna antrenor Rodica Macovei.
Dinulescu Daria-Ioana, Guzran Maria, Robițu Elena-Maria și Ungurean Ancuta-Adelina, componente ale echipajului de patru rame feminin (JW4-), au cucerit medalia de Aur atât la Campionatul Mondial de Canotaj pentru Juniori din Bulgaria, cât și la Campionatele Europene de Juniori de la Munchen (Germania).
Axintoi Andrei-Petrișor și Nuțescu Iliuță-Leontin compun echipajul de dublu rame masculin (JM2-), care au obținut Aurul la Campionatul Mondial de Canotaj pentru Juniori din Bulgaria și la Campionatele Europene de Juniori de la Munchen (Germania).
Au fost apoi premiați cei care în 2021 au reușit cele mai bune performanțe la categoria tineret, iar diplomele lor au fost ridicate de domnul antrenor Marius Băcăuanu.
Premiul a mers către echipajul feminin de patru plus unu rame (BW4+), compus din Surupăceanu Adriana, Moroșan Ioana-Madalina, Constantin Lorena, Timoc Iuliana și Petreanu-Victoria Stefania, care a câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial de Canotaj pentru Tineret U23 din Cehia.
A urmat momentul premierii tuturor finaliștilor de la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
S-a început cu echipajul de dublu vâsle feminin categorie ușoară (LW2x), compus din Gianina Elena Beleagă și Ionela Livia Cozmiuc. Sportivele noastre au pornit de la start, în Finala A de la Tokyo, alături de echipajele din Italia, Franța, Olanda, Marea Britanie și Statele Unite. A fost o cursă extrem de echilibrată pe care sportivele noastre au terminat-o pe locul 6, cu un timp de 06:49.40.
Cu toate că nu au reușit să prindă podiumul olimpic, sportivele din barca de 8+1 feminin (W8+) au făcut istorie la Tokyo în cursa de recalificări, atunci când au terminat cursa cu un timp de 05:52:99, stabilind astfel un nou record mondial și olimpic. În Finala A a probei de 8+1 feminin, echipajul României a ajuns pe locul 6 la finish, cu un timp de 06:04.06. Este vorba despre Maria Magdalena Rusu, Viviana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Mădălina Bereș, Amalia Bereș, Denisa Tîlvescu și Daniela Druncea.
Echipajul de patru rame masculin (M4-), compus din Mihăiță Vasile Țigănescu, Mugurel Semciuc, Ștefan Constantin Berariu și Cosmin Pascari, a câștigat anul trecut argintul Olimpic. Sportivii au terminat cursa din Finala A a Jocurilor Olimpice cu timpul de 05:43.13. A fost prima medalie pentru România într-o probă masculină de canotaj după Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992.
În proba de dublu rame masculin (M2-), Marius-Vasile Cozmiuc și Ciprian Tudosă au terminat pe locul 2 cursa în Finala A, cu un timp de 06:16.58, la doar 1 secundă și 29 de sutimi de primul loc. Au obținut medalia de argint și au urcat țara noastră din nou pe podiumul Olimpic. Astfel, visul lor de a câștiga o medalie Olimpică s-a îndeplinit.
Trofeele supreme, Stelele Canotajului Românesc, au fost acordate campioanelor Olimpice Simona Geanina Radiș și Nicoleta-Ancuța Bodnar. Sportivele au bifat o performanță extraordinară, câștigând prima și singura medalie Olimpică de Aur pentru România la Tokyo 2020.
Simona Radiș și Ancuța Bodnar au reușit să aducă din nou aurul olimpic pentru România în proba de dublu vâsle după 37 de ani, când la JO de la Los Angeles (1984) Elisabeta Lipa și Mărioara Popescu câștigau medalia de aur.
Româncele noastre au dominat încă de la început cursa și au reușit să se impună în fața tuturor celorlalte echipaje, terminând Finala A a Jocurilor Olimpice de la Tokyo cu un timp de 06:41.03. Au stabilit astfel un nou record olimpic.
În cadrul Galei s-au acordat distincții medicului Federației Vasile Oșean dar și antrenorilor Antonio Calamonici, Dorin Alupei, Vasile Măstăcan, Bogdan Codrici, Marius Băcăuanu, Rodica Macovei, Marcus Despina.
Tot în cadrul acestei gale s-au acordat distincții speciale și partenerilor Federației Române de Canotaj: Herbalife Nutrition, Negro 2000 Romania, Cosntrucții Erbașu, UniCredit Bank, IBB HIB Romania, Maestro, Fitterman Pharma, CIGA Energy, Sano Vita, Apa Bucovina, Regina Maria – Rețeaua Privată de Sănătate, Fundația Țiriac, Pro Natura și Țiriac Auto.
Evenimentul din acest an s-a bucurat de sponsori de excepție, precum Alexandrion Group, Galt, Memish, Beautik Haute Parfumerie, Teilor, Soma Clinic, Phoenicia Hotels, Domeniile Avereșși, IRIS, La Mama și Consiglieri. Cu toții au primit distincții în semn de recunoștință din partea Federației Române de Canotaj.
Pe lângă susținerea partenerilor, Federația Română de Canotaj se bucură și de sprijinul unor importante instituții ale statului, cărora le-au fost de asemenea acordate distincții în cadrul Galei Canotajului Românesc. Este vorba despre Ministerul Sportului, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Complexul Sportiv Național Snagov și Direcția de Sănătate Publică Ilfov.
Cu ocazia Galelor Stelelor Canotajului Românesc a fost organizată și o licitație caritabilă. Obiectul licitat a fost un tricou al Federației Române de Canotaj semnat de sportivi, dar și de toți invitații speciali prezenți la eveniment. Scopul fiind acela de a o ajuta pe Ana-Maria Cobzaru, o tânără extrem de talentată, să își îndeplinească visul de a avea o vioară cu care să poată să studieze în continuare. Licitația a fost câștigată de canotorul Ciprian Tudosă, vicecampion Olimpic, care a oferit suma de 5.000 de lei. La suma totală se adaugă și contribuții din partea companiei IBB-HIB, o contribuție de 700 de lei din partea domnului Sandu Pop, precum și 1000 de lei din partea Valeriei Sabo Ratcu, noul consultant de imagine al Federației Române de Canotaj, care s-a ocupat de mobilizarea unui număr impresionant de sponsori pentru această gală și va fi responsabilă cu încheierea de noi parteneriate private pe viitor.