ActualitatePolitica
PNL/Senator Ciprian Pandea: ”Dezvoltarea comunităților locale rămâne obiectivul nostru asumat”
Atacuri subtile între membrii coaliției de guvernare din teritoriu, dezinformări, declarații mincinoase și zeci de speculații pe scena politică călărășeană din ultima perioadă, cu precădere din partea social-democraților către liberali. Este și motivul pentru care liderul Organizației Județene a PNL Călărași, Ciprian Pandea, a facut câteva precizări subtile la adresa celor care se știu cu musca pe căciulă:
”În orice Coaliție, fair-play-ul politic trebuie să primeze. Pe lângă cuvântul dat și respectat. În ultimele luni, în această Coaliție, doar unii au fost nevoiți să dea dovadă de înțelegere. În fața atacurilor, declarațiilor mincinoase, hărțuirea colegilor. Însă, uneori, se impun anumite linii, peste care nu vom trece. Cu toții, în echipă, vom construi în continuare, indiferent de câte coduri roșii ne sunt anunțate prin presa locală. Dezvoltarea comunităților locale rămâne obiectivul nostru asumat, pe care îl vom îndeplini, susținuți de Guvern și de premierul Nicolae Ciucă, alături de colegii noștri primari. Aceia care nu trec peste cuvântul dat”, a precizat liderul liberal în urma unei întâlniri cu membri liberali călărășeni.
Cuvintele liderului liberal călărășean sunt pentru cei care știu să citească printre rânduri, iar dacă nu o pot face singuri își pot angaja ”traducători”.