Ecoaqua SA/Comunicare privind protejarea apometrelor pe perioada rece
ECOAQUA SA Călărași comunică clienților săi că au obligația să ia măsuri de protejare a apometrelor, atunci când acestea se află în interiorul proprietății individuale.
Astfel, utilizatorii de la imobile case individuale sunt sfătuiți să se asigure că este pus etanș capacul pe căminul de apometru, iar dacă acesta este într-o zonă deschisă, ar trebui protejat și apometrul cu robinetele de manevrare printr-un material termoizolant (vată minerală, polistiren).
De asemenea, dacă există în instalația interioară robinet de prelevrare apă, folosită pe perioadă rece, acesta trebuie să fie izolat termic cu vată minerală. Reamintim că nu este indicat să se lase robinetul să curgă cu debit foarte mic, ca măsură contra înghețului, deoarece apometrele noi cu transmitere la distanță, sunt mai performanțe și vor înregistra aceste consumuri, mărind astfel considerabil valoarea facturii.
Pentru utilizatorii de la imobile condominii (scări de bloc) recomandăm, pentru apometrele amplasate în subsoluri, reducerea suprafețelor gurilor de ventilație pentru a menține temperatură peste limită de îngheț a apometrelor, iar în cazul existenței apometrelor pe casă scării este necesar că ferestrele și ușile de acces în scară să fie închise etanș.
Înghețarea apometrului determină blocarea și deteriorarea sa, iar acest lucru poate duce la inundarea căminului său lipsă apei în instalația interioară. Protejarea apometrului, precum și protejarea și verificarea instalației interioare pe traseul de la apometru până la consumator, este obligația utilizatorului, conform prevederilor contractului de furnizare.
În cazul în care apometrul sau instalațiile de apă se defectează că urmare a înghețului, nefiind protejate corespunzător, utilizatorul va suporta costurile înlocuirii acestora.
Eventualele probleme legate de funcționarea apometrului sau în general a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare pot fi semnalate la dispeceratele cu program non stop ale sucursalelor din aria de operare.
DISPECERAT SUCURSALA ECOAQUA CĂLĂRAȘI
• TELEFON : 0242.313.720
• Email : dispecerat.ecoaqua@yahoo.com
Localități în operare: Călărași, Lehliu-Gară, Fundulea, Lehliu, Dorobanțu, Nicolae Bălcescu, Lupsanu
DISPECERAT SUCURSALA ECOAQUA OLTENIȚA
• TELEFON – 0242.510.279
• Email : disp_ecoaqua_oltenița@yahoo.com
Localități în operare: Oltenița, Budesti, Soldanu, Crivăț
DISPECERAT SUCURSALA ECOAQUA URZICENI
• TELEFON – 0243.254.723
• Email : office1@ecoaquaurziceni.ro
Localități în operare: Urziceni
Departament comercial
ECOAQUA SA Călărași