PNL/George Chiriță:”Nu pot să-mi imaginez că un oarecare domn poate acuza fără să existe un fond”
În cadrul unei conferințe de presă, liderul grupului de consilieri PNL din cadrul CJ Călărași, George Chiriță, a făcut câteva declarații pe marginea proiectelor de hotărâre din cadrul ședințelor, dar a făcut câteva precizări și vizavi de declarațiile răutăcioase din presă, ale unor lideri politici călărășeni.
”Consilierii județeni ai Partidului Național Liberal au fost în opoziție, după cum bine știți, și vor rămâne până la concretizarea unei colaborări. Noi nu am avut niciun raport negativ împotriva proiectelor de hotărâre de la nivel județean, am încercat întotdeauna să analizăm proiectele care erau în beneficiul comunităților, să le amendăm acolo unde trebuie, după care au fost aprobate. Am avut câteva amendamente raportate la modul de lucru al Executivului Consiliului județean, care a fost mai mereu pe repede înainte, au fost niște ședințe ordinare și extraordinare în care era necesară analizarea unor particularități ale unor proiecte de hotărâre mai în amănunt. Tot ce a fost pentru binele comunității noi am aprobat, mai ales că traversăm și această perioadă specială, pe care nu am mai trăit-o până acum, această pandemie.
Deocamdată nu s-a semnat niciun protocol vizavi de schimbarea prefectului, a subprefecților, la momentul acesta prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, la momentul acesta noi avem prefect desemnat pe domnul Barbu Valentin și nu avem niciun motiv să-l schimbăm și oricum noi nu putem deocamdată să stăm de vorbă, decât după semnarea unui protocol clar între cele două partide.
Eu cred că este cazul să trecem peste aceste răutăți, mai mult decât atât, s-a ajuns, la nivel de Călărași, urmărind conferințele de presă, la niște cuvinte care nu își au locul. Nu pot să-mi imaginez că un oarecare domn, nu are importanță numele, că poate acuza fără să existe un fond, că senatorul face, că prefectul face. Și de ce se rezumă la aceste declarații de presă, dacă ar avea ceva în spate, spune-le unde trebuie, nu doar așa să subminezi niște poziții sau niște oameni. Și dacă s-a întâmplat și la ultima conferință de presă, chiar nu mai e nimic de înțeles, noi încercăm să ieșim mână în mână, să facem ceva pentru comunități, sau încercăm să nu denigrăm, să vedem care e mai puternic, care e mai tare sau mai bun de gură. Lucrurile trebuie să aibă o limită. Declarațiile politice sunt ok cu argumente, nu doar cu jigniri” , a punctat consilierul județean George Chiriță.