ActualitateDiverse

Alexandru Vasile, comisar-șef adj. al Gărzii Naționale de Mediu: ”Avem acțiuni pe transportul de deșeuri”

Alexandru Vasile, comisar-șef adjunct al Gărzii Naționale de Mediu, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre activitatea Gărzii de mediu, dar și despre situația de la Ulmeni.

”Chiar astăzi (n.r. 19 noiembrie 2021), mă aflu la Călărași și pentru acest lucru, avem acțiuni pe transportul de deșeuri, avem echipe la Frumușani și la Plătărești. Garda de Mediu încearcă și reușește să își facă treabă.

Despre Ulmeni, vreau să fiu destul de succint, pentru că problema are multe nuanțe, acolo sunt două firme, una dintre ele are autorizația de mediu retrasă. Vreau să precizez, să înțeleagă toată lumea, că nu Garda de Mediu eliberează autorizațiile de mediu, ci APM, acolo este o autorizație de mediu pentru o stație de sortare. Despre autorizația de mediu ridicată uneia dintre firme, pot să vă spun că s-a constatat că s-a primit o cantitate mai mare de deșeuri decât cea permisă în autorizație. Ei sunt blocați, au voie doar să iasă cu deșeuri sortate. A doua firmă are autorizație, noi am fost în control, au măsuri până pe 20 noiembrie, mergem iar în control și vedem ce au îndeplinit. A fost o problemă sesizată și în spațiul public vizavi de compost, din sortare ei spun că rezultă compost, însă nu au buletine de analize, compostul a fost valorificat către fermieri din județul Călărași, am avut control săptămâna trecută la două dintre societățile care au cumpărat acest compost, am constatat că nu era conform. Au măsură să transporte acest compost la cea mai apropiată groapă de gunoi autorizată, adică la Ciocănești.

A mai fost identificat, cu ajutorul Poliției naționale, un alt fermier, a primit măsură, dar acolo s-a făcut și o sesizare penală. Știu că mai există un subiect, legat de problema deșeurilor, și chiar dacă eu mă ocup de Biodiversitate în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, vă pot răspunde vizavi de aceste gropi de gunoi neconforme de care s-a tot vorbit în spațiul public că au apărut în unele localități, de pe malul Borcei. Aceste gropi nu au apărut de ieri de azi, sunt de zeci de ani. Este o problemă socială, cetățenii care locuiesc în acele localități se poluează singuri, ei se duc și aruncă, așa cum s-a văzut și în acele filmări. Noi suntem din 2009 în infringement, mulți primari și-au făcut însă treaba. Și vă dau exemplul primarului de la Borcea care a fost amendat în vară de Garda de mediu, pe o sesizare, a ecologizat acea groapă, a transportat tot gunoiul. Din păcate, cetățenii nu au educația de a sorta deșeurile. O să avem o întâlnire în curând cu toți primarii și vom încerca să găsim soluții. Noi mergem, amendăm, este prima noastră soluție, însă vom avea și aceste discuții”, a precizat Alexandru Vasile.

Related Articles

Back to top button