ActualitateAdministratie

Comunicat de presă /”Creșterea siguranței pacienților din Spitalul municipal Oltenița”, cod SMIS 155338

 

Data: 3 August 2022

Comunicat de presă

Titlul proiectului ”Creșterea siguranței pacienților din Spitalul municipal Oltenița”, cod SMIS 155338

Municipiul Oltenița, în calitate de beneficiar, derulează prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM) proiectul cu finanțare europeană nerambursabilă cu titlul „Creșterea siguranței pacienților din Spitalul municipal Oltenița”.

Proiectul se desfășoară în Municipiul Oltenița, începând cu data de 01.11.2021. Contractul a fost semnat la data de 14.07.2022 și are o valoare totală de 10.549.388,61 lei, fondurile fiind 100% nerambursabile.

Obiectivul general

Obiectivul general al proiectului vizează consolidarea capacității de gestionare a situației de urgență cauzată de criza sanitară COVID – 19, la nivelul Spitalului Municipal Oltenița, prin evaluarea, extinderea, reabilitarea sau modernizarea infrastructurii instalațiilor electrice, de fluide medicale și de ventilare și tratare a aerului, precum și instalarea de sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii, cu acoperire totală.

Prin îmbunătățirea infrastructurii existente și creșterea securității la incendii în cadrul spitalului –   extinderea/modernizarea rețelei de fluide medicale, dotarea cu un sistem de detecție, semnalizare, alarmare incendii și detecție, semnalizare și alarmare concentrație oxigen, realizarea unei instalații de ventilare, condiționare și tratarea a aerului, funcționând cu 100 % aer proaspăt, redimensionarea instalațiilor electrice aferente echipamentelor care se modernizează, precum și aducerea la standardele actuale de calitate ale instalațiilor electrice existente – capacitatea de îngrijire și tratament a pacienților în cadrul Spitalului Municipal Oltenița va fi îmbunătățită și implicit va crește siguranța pacienților în cadrul spitalului.

În acest context și având în vedere evoluția virusului COVID-19 din ultimele luni, Spitalul Municipal Oltenița – spital care asigură asistență medicală pentru pacienți, cazuri confirmate și suspecte de COVID-19, necesită finanțare pentru îmbunătățirea infrastructurii existente și creșterea securității la incendii în cadrul spitalului, pentru a împiedica blocarea infrastructurii medicale disponibile și, implicit, afectarea dreptului la sănătate pentru pacienții ce necesită internare.

Date de contact: Municipiul Oltenița, str. Republicii, nr. 40, Municipiul Oltenița, jud. Călărași, Tel/Fax: 024.251.57.70 / 024.251.50.87, E-mail: integrare.primariaoltenita@gmail.com, Manager de proiect: Iorga Cristian Virgil

Proiect co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare

2014-2020

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Related Articles

Back to top button