ActualitatePolitica

Fostul senator Dumitru este noul președinte interimar al PMP Călărași

ctin dumitru

Fostul senator, Constantin Dumitru (parlamentar ales în Colegiul Uninominal 2 din Circumscripţia electorală nr.12 Călăraşi 2008-2012) este noul președinte interimar al Organizației Județene a PMP Călărași. Prezent în cadrul unei conferințe de presă, Dumitru a punctat câteva aspecte legate de venirea sa în această formațiune politică și planurile de viitor ale domniei sale.

 

”Am fost desemnat în Consiliul Executiv al partidului președinte interimar la Organizației Județene PMP. Asta, ca urmare a luării unei măsuri administrative vizavi de cei care nu au avut rezultate foarte bune la ultimele alegeri, ei au fost destituiți (n.r.fost președinte PMP Călărași, Leonard Florin Petre). Venirea mea în PMP Călărași s-a făcut în urma unei chemări a președintelui executiv, Eugen Tomac, care la o înțelegere cu Traian Băsescu mi-a făcut această propunere. Să fiu cinstit, la vremea mea, mă pregăteam pentru un trai liniștit de pensionar, dar medicul mi-a spus să las laoparte lenevia și m-am apucat de treabă. Am acceptat acest lucru și datorită faptul că la nivel de Călărași nu a existat o organizație puternică. Sigur că mă bazez pe foarte mulți oameni din PDL, oameni care din diverse motive astăzi nu mai fac politică sau au fost eliminați mai mult sau mai puțin brutal, oameni care m-au iubit pe mine mai mult sau i-am ajutat. Așa, am plecat la treabă și începând cu acest moment pot să spun că sunt președintele Organizației Județene a PMP Călărași. Imediat, în următoarea săptămână va exista un Birou Permanent interimar din care vor face parte oameni importanți, asta pentru că vrem să ajungem unul dintre cele trei partide importante din acest județ. În județul Călărași, PMP va fi o forță. Țintim peste 10% la parlamentare. Sigur că, în substrat, mă gândesc și ce se va întâmpla și cu PNL-ul ăsta până la urmă, iar prin câte am trecut eu cu peneleul, la un moment dat nici nu mai știam cine ne este președinte.Nu am să forțez niciodată lucrurile, dar oricare membru din fostul PDL care va veni la mine va fi primit cu multă prietenie”, a menționat Constantin Dumitru.

La momentul când activa fostul președinte, Leonard Florin Petre, organizația județeană a PMP Călărași număra în jur de 1800 de membri (așa cum menționa în urmă cu trei luni fostul președinte), iar în prezent, după spusele noului președinte interimar, Constantin Dumitru, au fost contorizați în jur de 100 de activiști în toate cele 14 organizații existente.

Noul președinte interimar al PMP Călărași a mai precizat faptul că, dacă o să candideze la alegerile parlamentare va alege un post de senator.

Related Articles

Back to top button