Actualitate

Vacanță în siguranță pentru elevii călărășeni/Ce sfaturi le dau polițiștii

 

Pentru reducerea riscului de implicare în evenimente rutiere nedorite a copiilor, având în vedere că sunt în vacanţa de vară, reamintim câteva reguli esenţiale privind circulaţia pe drumurile publice: ipj sfaturi copii

– Nu vă jucaţi pe drumurile publice sau în apropierea acestora şi alegeţi locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă maşini (parcurile, terenurile de sport, curtea şcolii sau a grădiniţei etc.)!

         – Nu vă deplasaţi cu rolele pe partea carosabilă a drumurilor publice!

– Circulaţi doar pe trotuar. Pe drumurile unde nu exista trotuare, circulaţi întotdeauna pe partea stânga, cât mai aproape de marginea drumului, astfel ca maşinile care circulă pe partea carosabilă să vină din faţa voastră.

– În caz de precipitaţii, să fiţi mai atenţi atunci când traversaţi strada.

– Nu staţionaţi pe bordura trotuarelor deoarece vă puteţi dezechilibra şi ajunge în faţa maşinilor!

– Traversarea străzii se face numai pe trecerea de pietoni. Nu fugiţi pe trecerea de pietoni, opriţi-vă pe marginea acesteia şi aşteptaţi ca maşinile să se oprească pentru a vă permite traversarea!

– Acolo unde sunt instalate semafoare, veţi aştepta cu răbdare apariţia luminii de culoare verde şi veţi traversa numai pe această culoare!

– Culoarea verde a semaforului arată ca se poate traversa în siguranţă, dar şi în acest caz trebuie să vă asiguraţi din ambele sensuri, pentru că pot exista şi şoferi neatenţi.

– În intersecţiile unde nu exista semafor, traversarea se va face numai pe la colţul străzii, după o atentă asigurare că nu se apropie nicio maşină din ambele sensuri de circulaţie.

STRADA NU ESTE LOC DE JOACĂ!

Related Articles

Back to top button