Actualitate

Drăgulin despre CL8:”Nu sunt mulțumit de modul în care se desfășoară reparațiile după terminarea lucrărilor”

cl 8

Controversatul proiect CL 8 – extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare din municipiul Călărași nu are recepția încheiată, lucru punctat într-o conferință de presă de primarul Daniel Ștefan Drăgulin. Edilul a declarat că reprezentanții Primăriei Călărași care fac parte din comisia de recepție au constatat foarte multe nereguli, administrația locală nefiind de acord cu avansarea recepției până nu se rezolvă deficiențele constatate până în prezent.

„Recepția la proiectul CL8 nu este nici pe departe încheiată. A început conform calendarului pe care îl aveau cei de la Hidroconstrucția împreună cu Ecoaqua, chiar pot să vă spun că am avut și noi doi reprezentanți. S-a luat fiecare stradă, fiecare metru. Sunt foarte multe nereguli. La ora actuală eu le-am spus să nu mai avanseze cu recepția până când neregulile care le-am văzut, de genul astfaltului crăpat, lăsat, deteriorat, nu vor fi remediate. M-am întânit cu cei de la Hidroconstrucția și Ecoaqua, cu dirigintele de șantier și le-am spus că nu sunt mulțumit de modul în care se desfășoară reparațiile după terminarea lucrărilor, chiar am trimis și o adresă oficială. Recepția s-a făcut pentru jumătate din străzi, dar sunt nemulțumit rezultate. Nu pot să iau alte măsuri decât să le trimit adrese și să le semnalez neregulile”, a precizat Drăgulin.

Related Articles

Back to top button