Liga Aleșilor Locali ai PNL va avea loc la BRAŞOV
Aleșii locali ai PNL se vor reuni pe 25 și 26 august 2016, la Poiana Brasov, în prezența copreședinților Vasile Blaga și Alina Gorghiu pentru Liga Aleșilor Locali.
Primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, a precizat în cadrul unei conferințe de presă că întâlnirea are drept scop adoptarea unor rezoluții pe diverse teme, discuțiile axându-se pe implicarea aleșilor locali în alegerile parlamentare din decembrie 2016.
”Pe 25 și 26 august, la Brașov va avea loc Liga Aleșilor Locali. Va fi prezent președintele CJ Călărași, dar și primarii aleși din județ. Mi-aș dori să participe și cei doi viceprimari ai municipiului Călărași, Ivanciu și Coman, dar și cât mai mulți consilieri locali și județeni. Este o întâlnire care are loc până în alegerile parlamentare și mi-aș dori să vadă toți consilierii cum se organizează aceste alegeri și cum se pun cap la cap. Acolo am să îmi exprim și eu punctul de vedere pentru că cei care vor duce greul vor fi aleșii locali împreună cu organizațiile locale”, a declarat Drăgulin.