Călărași/Jandarmii şi poliţiştii locali, pregătire comună pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a partidelor de fotbal organizate pe stadionul municipal Călăraşi
În zilele de 09 și 10 august a.c., atât la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi, cât şi pe Stadionul “Ion Comşa” din municipiu, s-au desfăşurat activităţi de pregătire la care au luat parte reprezentanţi ai jandarmilor călărăşeni și ai Poliției Locale Călărași, care asigură măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul meciurilor de fotbal, pe care echipa Dunărea 2005 Călăraşi le desfăşoară pe teren propriu.
Principalele aspecte dezbătute pe timpul celor două zile de pregătire, au vizat respectarea prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, prevenirea săvârşirii faptelor antisociale în arena sportivă, dar şi promovarea şi respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti.