Actualitate

Club cu specific pescăresc, ultramodern, la Dichiseni

DSC_0259

Comuna Dichiseni a implementat  în perioada 28.04.2014 – 15.08.2016,  în parteneriat cu Consiliul Județean Călărași, proiectul cu titlul – CLUB CU SPECIFIC PESCĂRESC –  în comuna Dichiseni, judetul Călărași, finanțat prin Programul Operațional de Pescuit, proiect finanțat în cadrul Programului Operațional de Pescuit 2007-2013, Axa 4, Strategia de Dezvoltare a teritoriului FLAG Dunărea Călărășeană – Măsura: 2.1.1 –  Îmbunătătirea competitivității zonei de pescuit prin investiții, în vederea îmbunătățirii mediului de viată, acţiunea: acţiunea 3: Activităţi legate de reabilitarea clădirilor existente şi transformarea lor în centre culturale sau muzee legate de pescuit, folclor şi patrimoniu cultural, sau alte activităţi conexe sociale şi culturale.

Obiectivul general a presupus reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii socio-culturale (Căminul cultural din satul Coslogeni, comuna Dichiseni) prin realizarea unui cadru optim pentru diversificarea activităților în acest sens și îmbunățățirea serviciilor socio-culturale (Club cu specific pescăresc), în vederea creșterii competitivității economice la nivelul  teritoriului.

Înființarea Clubului cu specific pescăresc prin reabilitarea, modernizarea și dotarea Căminului cultural din satul Coslogeni, comuna Dichiseni precum și prin diversificarea activităților desfășurate în această incintă, conduce la îmbunătăţirea infrastructurii rurale și creșterea vizibilității sectorului de pescuit.

Contractul de executie lucrari incheiat intre comuna Dichiseni si  S.C. ACL S.R.L. pentru obiectivul: “Infiintare club cu specific pescaresc, comuna Dichiseni judetul Calarasi”, avand o valoare de 682.201,08 lei, la care se adauga TVA in valoare de 163.728,26 lei, a constat in:

  • Lucrari de demolari care au constat in desfacerea locala a pardoselilor existente ; desfacerea tencuielilor interioare si exterioare conform proiect, in vederea executiei camasuielilor la pereti ; desfacerea invelitorilor, a jheaburilor si burlanelor in vederea refacerii lor; desfacerea usilor si ferestrelor ; demolare zidariei de caramida conform proiect ;
  • Turnare beton la fundatii grupuri sanitare, turnare beton armat in radier, pereti si placa fosa vidanjabila; reparatii fisuri si crapaturi la pereti prin injectare cu mortar de ciment ; forarea mecanica a gaurilor in vederea prinderii plasei sudate necesara camasuirii peretilor ;armarea, cofrarea si turnarea betonului in nuclee conform proiect ; armarea, cofrarea si turnarea betonului in cadre si centuri conform proiect ; armarea peretilor cu plasa sudata si executarea torcretului in vederea realizarii camasuirii conform proiect
  • Executie sarpanta si invelitoare conform proiect
  • La interior cladire existenta au fost realizate gleturi la pereti, tavane din placi din rigips, plafoane suspendate din rigips.
  • La grupul sanitar au fost realizate zidarie din BCA, tencuieli interioare si exterioare , sape interioare, pardoseli din gresie si placarea pereti cu faianta, lucrari de amenajre grupuri sanitare conform proiect. Au fost montare lavoare, vas wc si rezervoare complet echipate, usi acces si ferestre din profile PVC si instalatie de alimentare cu apa si canalizare noi.
  • La exterior executarea termosistemului la pereti realizat din polistiren lipit cu adeziv si armat cu plasa de fibra de sticla, si a fost realizata tencuiala decorativa.

De asemenea au fost achizitionate bunuri in constand in instalatie de sonorizare, bunuri/mobilier si au fost organizate evenimente pentru promovarea programului si a finantatorului, precum si a obiectivului de investitii realizat in cadrul proiectului.

Pana la data de 12/08/2016, valoarea totala a proiectului este de 888.683,29 lei, din care  cheltuielile eligibile efectuate si decontate din POP 2007 -2013 sunt de 870.923,29 lei, la care se adauga TVA.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  • îmbunătăţirea infrastructurii socio – culturale locale: obiectivul ce a fost reabilitat și transformat în club cu specific pescăresc se află pe drumul național DN 3B, la aproximativ 15 km de reședința județului, existând condiţii pentru punerea lui în valoare ca zonă de agrement, respectiv de promovare a domeniului pescuitului, cu funcţiuni complexe;
  • punerea în valoare şi creşterea potenţialului economic şi social al localității: această investiţie poate constitui un element important de dezvoltare – în interdependenţă cu implementarea altor proiecte ale autorității locale din comuna Dichiseni dar și din localitățile vecine, precum și prin parteneriatul cu organizațiile pescărești din zonă, investiția poate susține dezvoltarea economică a zonei, participarea la activități tematice de protecția mediului, inclusiv poate contribui la dezvoltarea turismului în zonă;
  • dezvoltarea durabilă a mediului rural: această investiţie va constitui un element esenţial în dezvoltarea durabilă a comunei Dichiseni, prin folosirea materialelor naturale, creșterea eficienței energetice a clădirii.
  • dezvoltarea de spații multifuncționale – spaţii de educație și petrecere a timpului liber, obiectiv realizabil prin soluţia tehnică propusă, detaliată în cadrul Studiului de Fezabilitate;
  • crearea unui cadru optim pentru diversificarea, pregătirea și sustinerea de programe socio-culturale și pentru valorificarea tradițiilor populare în spiritul autenticității, cu accent pe domeniul pescuitului.

Conform cererii de finanțare, promovarea obiectivului de investiții și specificului său va fi realizată în colaborare cu Consiliul Judetean Călărași.

Relatii suplimentare pot fi solicitate pe adresa primaria.dichiseni@yahoo.ro.

 

Related Articles

Back to top button