Actualitate

Incendiu devastator de la un frigider

    pompieri

Pompierii militari din cadrul Secției Lehliu Gară au acţionat pentru stingerea incendiului timp de aproximativ o oră, evitând posibilitatea propagării arderii la alte bunuri materiale. Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri militari  la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs la un aparat electrocasnic lăsat sub tensiune (frigider).

În data de 23.08.2016, ora 12.29, două echipaje specializate de stingere din cadrul Secției de pompieri Lehliu Gară au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii Rași, comuna Sălcioara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la bucătăria unei locuințe, proprietate individuală, aparţinând lui Marius D.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens la acoperiș, pe o suprafață de circa 50 de metri pătrați, iar la interior: la bucătărie, la un dormitor și la două holuri, existând risc de extindere la vecinătăți.

Pompierii militari din cadrul Secției de pompieri Lehliu Gară s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 60 de minute.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs la un aparat electrocasnic lăsat sub tensiune (frigider)

În urma incendiului au ars: aproximativ 50 de metri pătrați din acoperișul casei (construit din astereală lemn și acoperit cu tablă), materiale textile și mobilier din bucătărie, un dormitor și de pe două holuri ale locuinței, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de circa 15000 de lei.

Exista pericolul ca arderea să se extindă la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari din Lehliu Gară au intervenit prompt și au lichidat incendiul în limitele găsite, reușind să salveze bunuri materiale în valoare de aproximativ 30.000 de lei.

Recomandări ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Călărași      

În perioadele de caniculă şi secetă prelungită arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă.   

Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:

– condiţii meteorologice fără vânt;

– parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;

– izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;

– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

– asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;

– asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;

– asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;

 Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:

– condiţii meteorologice fără vânt;

– colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;

– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;

– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

– supravegherea permanentă a arderii;

– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

          – interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

Arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de aparare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 163/2007.

 Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.

 În condiţiile respectării, după caz, a prevederilor mentionate mai sus, primarul transmite un exemplar din permisul de lucru cu focul celui care solicită permiterea executării arderii miriştii, vegetaţiei uscate sau resturilor vegetale, iar pe cel de-al doilea serviciului public voluntar pentru situatii de urgenţă.

Zona de siguranţă a drumurilor naţionale şi judeţene se curăţă obligatoriu de vegetatţa uscată şi resturile vegetale de către administratorii acestora şi, după caz, de proprietarii de drept ai terenurilor.

În perioada coacerii şi până la recoltare se interzice fumatul, iluminatul cu flacără deschisă sau folosirea sub orice formă a focului deschis în lanuri, pe arii, pe mirişte, în locurile de depozitare a paielor, în apropierea autovehiculelor ce transportă paie, în apropierea maşinilor situate în parcurile de câmp, la depozitele de alimentare cu carburanţi, precum şi în apropierea acestora la o distanţă mai mică de 100 m. În aceste locuri se vor planta indicatoare de interzicere FUMATUL OPRIT, NU FOLOSI FOC DESCHIS.

Se interzice arderea resturilor vegetale uscate, a miriştilor şi a paielor aflate pe câmp, cu excepţia situaţiilor deosebite când se vor lua măsuri de siguranţă necesară. Art. 85 din O.M.A.A. nr. 121/2000.

 Reguli la efectuarea secerişului şi la recoltarea cu combine din lan

Lucrările vor începe prin protejarea lanurilor faţă de drumuri, masive păduroase şi căile ferate cu care se mărginesc prin realizarea unor fâşii paralele arate, paiele şi cerealele recoltate de pe acestea fiind evacuate în afara acestor fâşii. Lăţimea fâşiilor de izolare va fi de 20 m faţă de drumuri şi masive păduroase şi de 50 m faţă de calea ferată.

Când recoltarea se va face cu combina din lan, paiele rezultate vor fi strânse în cel mult 1-2 zile, efectuându-se imediat aratul. Art. 86,88 din O.M.A.A. Nr. 121/2000.

Alimentarea maşinilor cu carburanţi

Depozitarea provizorie a carburanţilor şi lubrifianţilor necesari pentru lucrările de recoltare se face la o distanţă de minimum 100 m faţă de lanuri, cereale netreierate, paie, fân şi alte furaje, arii, bucătării, păduri şi cel puţin 50 m faţă de orice fel de construcţii şi clădiri sau cale ferată.

În vederea stingerii incendiilor din lanuri, se va proceda astfel:

Personalul care a observat incendiul va folosi mijloacele pe care le are la îndemână pentru înştiinţare şi alarmare.

Localizarea şi stingerea incendiului, folosindu-se după posibilităţi apă, utilaje, unelte şi alte mijloace iniţiale de intervenţie (mături din nuiele, pământ nisip etc.).

În raport de limitele suprafeţelor incendiate, existenţa obstacolelor naturale în calea propagării incendiilor şi pericolul pentru vecinătăţi se va proceda în primul rând la localizare prin crearea de zone de protecţie. Pentru crearea zonei de protecţie în cazul lanurilor se va cosi în jurul locului incendiat şi se va ara şi discui la marginea exterioară a zonei în care se coseşte, o fâşie lată de cel puţin 5 m. Raza zonei de protecţie se va stabili în funcţie de viteza de propagare a incendiului. Lăţimea arăturii în partea spre care bate vântul va fi de minimum 20 m. Cositul se va face în direcţia opusă vântului iar cerealele cosite vor fi imediat evacuate. Art. 92 din O.M.A.A. Nr. 121/2000.

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoane fizice şi de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice, arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, de către proprietarii şi deţinătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă. Art. 96, pct. 9 din O.U.G. Nr. 195/2005.

 

Related Articles

Back to top button